Acasă Actualitate Scandalos. Judecătorii CCR vor putea fi reţinuţi sau arestaţi NUMAI cu acordul...

Scandalos. Judecătorii CCR vor putea fi reţinuţi sau arestaţi NUMAI cu acordul lor!

0

„Judecătorii Curţii nu pot fi reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecată decât cu încuviinţarea plenului CCR, la cererea ministrului Justiţiei, sesizat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Încuviinţarea se dă cu votul a două treimi din numărul judecătorilor CCR, după ascultarea judecătorului în cauză”, au decis senatorii Comisiei juridice, care au fost de acord cu proiectul de lege iniţiat de deputatul minorităţilor naţionale Adnagi Slavoliub.

Senatorii jurişti au mai stabilit că judecătorii CCR cu o vechime în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior de cel puţin 25 de ani beneficiază la limita de vârstă de pensie de serviciu egală cu 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară.

 

„Pentru fiecare an care depăşeşte vechimea menţionată, la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul, fără a o depăşi”, mai prevede legea.

 

Senatorii jurişti au eliminat posibilitatea cumulării pensiei de serviciu cu alte venituri de către judecătorii CCR.„La încetarea mandatului, ca urmare a imposibilităţii exercitării sale din motive de sănătate, judecătorii Curţii Constituţionale beneficiază de o sumă egală cu indemnizaţia netă a şase luni de activitate”, a stabilit Comisia juridică a Senatului. Senatul este for decizional, după ce în luna aprilie Camera Deputaţilor a adoptat iniţiativa legislativă.