Scandalul Apele Române: DNA dă vești proaste unor politicieni PNL

0
Directorul Adminsitrației Bazinale de Apă ”Prut-Bârlad”, Petru Avram, primarul localității Vatra Moldoviției, Virgil Saghin, viceprimarul urbei, Gabriel Niga, secretarul comunei, Ana Boca, precum și alte două persoane au fost sub urmărire penală de DNA în dosarul privind angajările „pe carnet de partid”.

 

Publicația Recorder a dezvăluit că, în majoritatea județelor din România, PNL a instalat la conducerea administrațiilor bazinale și a sistemelor de gospodărire a apelor oameni fără niciun fel de pregătire în domeniu, recomandați doar de carnetul de partid, o astfel de situație fiind la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Prut-Bârlad, unde este director Petru Avram, vicepreședinte PNL Iași.

 

Chelneriță, angajată la inundații

La departamentul care se ocupă de apărarea împotriva inundațiilor a fost angajată o tânără, Simona Iancu, care a fost patru ani chelneriță la un bar din Iași. Asta, în condițiile în care ABA Prut-Bârlad are în subordine mai multe județe din Moldova, afectate periodic de inundații.

Ce spune DNA

 

În cauza mediatizată prin comunicatul 112/VIII/3 din 11 februarie 2021, referitoare la percheziții efectuate la trei instituții publice situate pe raza județelor Iași și Suceava, Biroul de Informare și Relații Publice al DNA a comunicat următoarele: 

 

Citește și: Cîțu, despre scandalul de la Apele Române: În acest mandat oprim nepotismul, dar nu se poate peste noapte

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de mai mulți suspecți, în legătură cu demersurile făcute la angajarea fictivă a două persoane la primăria comunei Vatra Moldoviței (jud Suceava), în scopul de a le detașa, cu încălcarea prevederilor legale, la Administrația Bazinală de Apă (A.B.A) „Prut-Bârlad”.
Astfel, s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de următorii:
SAGHIN VIRGIL, primar al comunei Vatra Moldoviței (jud Suceava) în sarcina căruia s-au reținut două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de folos necuvenit pentru altul, dintre care una în formă continuată (2 acte materiale),
NIGA GABRIEL, viceprimar al comunei Vatra Moldoviței (jud Suceava) cu atribuții de primar la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de folos necuvenit pentru altul, în formă continuată (2 acte materiale),
AVRAM PETRU, director al Administrației Bazinale de Apă (A.B.A) „Prut-Bârlad”, în sarcina căruia s-au reținut două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de folos necuvenit pentru altul, dintre care una în formă continuată (2 acte materiale săvârșite atât sub forma autoratului cât și a complicității),
BOCA ANA, secretar general al primăriei comunei Vatra Moldoviței (jud Suceava), în sarcina căreia s-au reținut infracțiunile de abuz în serviciu cu obținere de folos necuvenit pentru altul, în formă continuată (2 acte materiale) și complicitate la abuz în serviciu
IANCU SIMONA-ELENA și MEȚLER STELIAN, personal contractual, angajați succesiv la primăria Vatra Moldoviței, ulterior detașați la ABA „Prut-Bârlad”, în sarcina fiecăruia s-a reținut infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

La data de 16 decembrie 2020, Iancu Simona-Elena a fost numită în funcția de administrator public în cadrul Aparatului de specialitate al primarului comunei Vatra Moldoviței (jud. Suceava), iar la data de 22 decembrie 2020, din acea funcție, a fost detașată ca inginer în cadrul ABA „Prut-Bârlad” Iași .
Din cercetările efectuate în cauză până în acest moment, reiese că angajarea lui Iancu Elena-Simona la Primăria comunei Vatra Moldoviței ar avea un caracter fictiv, în sensul că, cei trei suspecți, primarul Saghin Virgil, secretara generală a comunei Boca Ana și directorul ABA „Prut-Bârlad” Avram Petru, dar și beneficiara demersurilor, suspecta Iancu Simona-Elena, ar fi avut de la început reprezentarea că aceasta din urmă nu va activa în cadrul Primăriei comunei Vatra Moldoviței, că angajarea acesteia ar fi doar rezultatul unor favoruri și că ar servi doar ca bază aparent legală pentru promovarea, prin detașare, în funcția urmărită de la început, respectiv cea din cadrul ABA „Prut-Bârlad” Iași.
A reieșit că Iancu Simona-Elena nu ar fi desfășurat nici măcar o oră de muncă la Primăria comunei Vatra Moldoviței, că documentele necesare angajării acesteia la primărie fie ar lipsi, fie ar fi fost întocmite retroactiv și fără respectarea normelor legale, și că nu i s-ar fi întocmit nici fișa postului (asimilat cu contractul de management în cazul administratorului public) la momentul când a fost numită. În plus, aproape simultan cu angajarea ar fi început demersurile pentru detașare, în condițiile în care experiența ori capacitatea profesională a acesteia nu aveau nimic în comun cu postul ocupat la primărie și nici cu cel pentru care a solicitat detașarea la ABA „Prut-Bârlad”.
În legătură cu cele descrise mai sus, suspecții Avram Petru, Saghin Virgil, Boca Ana, fiecare în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ar fi încălcat, cu intenție, mai multe dispoziții legale (prevăzute de Codul administrativ, Codul muncii etc), fiind sprijiniți de suspecta Iancu Simona-Elena.

Printr-o schemă similară, Mețler Stelian a fost angajat la data de 22 iunie 2020 într-o funcție de personal contractual la Primăria comunei Vatra Moldoviței, iar la data de 1 iulie 2020, din acea funcție, a fost detașat pentru șase luni ca inginer în cadrul ABA „Prut-Bârlad” Iași.
Mai mult, după detașare, directorul Avram Petru ar fi dispus delegarea lui Mețler Stelian la un alt compartiment față de cel pentru care se aprobase detașarea, pentru a-i asigura confortul profesional dorit. După cele șase luni prevăzute în contract, detașarea avea să fie prelungită.
În legătură cu cele descrise mai sus, suspecții Avram Petru, Niga Gabriel, Saghin Virgil și Boca Ana, fiecare în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ar fi încălcat, cu intenție, mai multe dispoziții legale (prevăzute de Codul administrativ, Codul muncii etc), fiind sprijiniți de suspectul Mețler Stelian.

Faptele descrise ar fi determinat obținerea de foloase necuvenite de către Iancu Simona-Elena și Mețler Stelian, constând în remunerațiile și alte drepturi salariale încasate de aceștia în cadrul ABA „Prut-Bârlad”, pe perioada detașării și, respectiv a prelungirii acesteia, sume ce se constituie ca prejudiciu în dauna ABA „Prut-Bârlad” Iași. De asemenea, ar fi fost vătămate interesele legale ale Primăriei Vatra Moldoviței constând în faptul că scopul funcțiilor pentru care cei doi au fost angajați nu a fost îndeplinit și, în plus, posturile nu au mai fost ocupate de alte persoane, din cauză că vacantarea lor a fost suspendată.

Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.”