Scandalul Bâstroe. Guvernatorul Deltei Dunării: „Este imposibil să vedem ce se întâmplă. Nu am primit nicio informare”

0

Gabriel Marinov, guvernatorul Deltei Dunării, a spus, luni, că nu a primit nicio informare despre lucrări de adâncire pe canalul Bâstroe, nici recent, nici din anii anteriori

Mai mult, Marinov susține că i s-a prezentat niciun proiect pentru o eventuală analiză de impact. De altfel, el a adăugat că este imposibil să se vadă ce se întâmplă pe canalul Bâstroe, de la confluența cu Chilia până la vărsarea în mare.

„Despre lucrările care fac subiectul discuțiilor de azi, respectiv lucrări de adâncire, nu avem niciun fel de informații, nici recente, nici din anii trecuți.

Pentru prima oară aud acum că au avut loc lucrări de adâncire. Noi cunoșteam că sunt lucrări pentru a menține adâncimile șenaului lor așa cum se întâmpla când existau astfel de probleme.

Anul trecut cotele apelor Dunării au fost extrem de scăzute, s-au impus lucrări de mentenanță pe șenalul respectiv. Din informările pe care le am și din ce am urmărit cu angajații proprii, pot spune că aceste lucrări au fost sporadice, nu au durat mai mult de 24 – 48 de ore și s-au desfășurat pe distanțe foarte scurte. Asta cunoaștem noi”, a spus Marinov la Digi24.

„Este nevoie de baraje”

El a declarat că pentru a se disloca volume atât de mari de aluviuni încât să se adâncească șenalul respectiv ar fi fost nevoie de barje care să le transporte.

„Aceste barje nu s-au observat. Ca timp, lucrările au fost de durată foarte scurtă”, a subliniat Marinov.

„Nouă, la Rezervația Deltei Dunării, nu ni s-a adus la cunoștință în nicun fel că ar fi fost vorba de astfel de lucrări, nu ni s-a prezentat niciun proiect pe care să-l luăm în discuție în analiza unui eventual impact.

Ceea ce se întâmplă, felul în care influențează biodiversitatea și ecosistemele din Delta Dunării putem afla doar în baza unor studii extrem de elaborate. Cu siguranță implicații sunt. Nefiindu-ne prezentat niciun fel de proiect asupra căruia să ne dăm o părere, nu avem ce comenta pe acest aspect”, a afirmat guvernatorul Deltei Dunării.

„Nu e nimic normal și încalcă orice prevedere”

„Au fost observate doar acele lucrări de întreținere pentru că ce putem noi vedea e doar pe Brațul Chilia. Ce se întâmplă pe Bâstroe de la confluența canalului cu Chilia până la vărsarea în mare e imposibil să putem vedea.

Dacă lucrurile se confirmă, nu e nimic normal și încalcă orice prevedere a convențiilor internaționale la care suntem parte, dar să așteptăm să vedem dacă aceste lucruri se confirmă sau nu.

Dacă da, cred că urmările vor fi de natură diplomatică, cu sigurnață, România va alua o poziție foarte fermă, ar fi a două oară când fără știința și acceptul nostru se întâmplă aceste lucruri. Nivelul nostru de alertă e sporit.

În zona acționează și multe instituții, Garda de Mediu a Rezervației, Apele Române, Căpitănia Tulcea, Administrația fluvială Dunărea de Jos, Poliția de Frontieră”, a declarat guvernatorul Deltei Dunării, Gabriel Marinov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.