Schimbări majore la Casele de Pensii. Raluca Turcan a anunțat chiar acum
Publicat la 07.03.2021, 11:14:31
Personalul Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP) se va dubla în perioada imediat următoare, a declarat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.
Potrivit acesteia, în sistemul CNPP vor fi angajaţi între 1.000 şi 2.000 de salariaţi, a căror salarizare va fi asigurată din fonduri europene.
"Pe pensii am găsit deja soluţia şi va fi pusă în practică. Vom dubla practic personalul din casele de pensii pe o perioadă şi îi vom plăti din fonduri europene pentru că sunt parte dintr-un proces esenţial de reformă a pensiilor în România şi vom putea accesa finanţare europeană", a afirmat Turcan.
Raluca Turcan s-a arătat îngrijorată de resursa umană care va trebui recrutată, subliniind că una dintre soluţii poate fi reangajarea personalului instituţiei aflat acum la pensie.
"Am cerut prin CNPP şi direct, prin discuţiile pe care le-am avut la nivel de judeţe, să se gândească deja de unde să ia aceşti oameni, pentru sunt foarte importanţi. Gândiţi-vă că pe mâinile lor intră dosare care au 50 de câmpuri de analiză în softul pe care l-am creat deja şi orice greşeală acolo poate să ducă la o calculare distorsionată a pensiilor. E o provocare să găsim oameni buni. O soluţie este să aduci oameni care au mai lucrat în casele de pensii şi s-au pensionat", a adăugat ministrul Muncii.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
ANRE introduce un mecanism prin care consumatorii pot câștiga bani dacă reduc voluntar consumul de energie

Actualitate
Europenii păstrează tot mai mulți bani cash pe fondul temerilor legate de război, dezastre și atacuri cibernetice

Actualitate
Asigurare de viață: când merită și ce alegi

Actualitate
Chiriile din marile orașe universitare au crescut. Unde s-au scumpit cel mai mult locuințele

Actualitate
