„Şcoala Altfel” în mijlocul trupei Pact by Leo Iorga & Adi Ordean

0

Cei mici au venit împreună cu învăţătoarea Maria Neacşu pentru a-i cunoaşte şi a-i vedea pe artişti cum lucrează la sala de repetiţii. Dacă elevii au avut ocazia să încerce câteva acorduri de chitară sau să experimenteze ”lovitul” tobelor, artiştii au descoperit în micuţii oaspeţi nişte copii foarte talentaţi şi receptivi la muzică.

 

Întâlnirea celor 20 de copii cu membrii trupei a început ca o ”şezătoare” – copiii s-au aşezat pe covor, în mijlocul artiştilor, ascultând şi cântând împreună cu Leo Iorga ”Pseudofabula” compusă de Adrian Ordean la începutul anilor ’80, când acesta cânta în formaţia Roşu şi Negru. Dacă la început copiii au fost mai timizi, pe măsură ce au început să cânte, s-au ridicat, au dansat şi chiar au vrut să încerce fiecare să cânte la instrumente. Victor, unul dintre copii, a fost foarte mândru că şi-a putut aduce colegii în sala de repetiţii unde cântă tatăl său, Marian Mihăilescu, bassistul trupei.

 

Copiii au început să îşi încerce talentul cu chitările, reuşind să o dezacordeze pe cea a lui Adi Ordean, apoi la microfonul lui Leo Iorga, dar punctul de atracţie l-au constituit tobele lui Cristi Iorga. Fetiţele au încercat să facă mixaje cu vocile lor pe piese la modă. La final, copiii au făcut poze cu membrii trupei, au primit şepcuţe inscripţionate Pact by Leo Iorga & Adi Ordean şi flyere cu autografe.