Scriitorii fac apel la Preşedinţie, Guvern şi Primăria Capitalei să cumpere Casa Monteoru, fostul sediu al USR

Tribunalul Bucureşti a decis, în aprilie 2010, ca sediul Uniunii Scriitorilor din România (USR) – Casa Monteoru să fie restituit în natură moştenitorilor familiei Monteoru, respectiv Ioana Angelescu şi mama sa, Nora-Geta Angelescu Monteoru. Casa Monteoru, situată pe Calea Victoriei nr. 115 din Bucureşti, este clasată ca monument istoric de interes naţional în Lista Monumentelor Istorice din România.

Decizia Tribunalului a fost atacată la Curtea de Apel Bucureşti. Pe 1 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul ca nefondat, decizia fiind irevocabilă. Astfel, până pe 15 aprilie 2013, Uniunea Scriitorilor trebuia să evacueze Casa Monteoru, lucru care deja s-a întâmplat. Potrivit unui anunţ de pe site-ul USR, începând din 30 martie, uniunea are sediul în clădirea din spatele Casei Vernescu, tot pe Calea Victoriei, dar la nr. 133.

În acest context, pe site-ul Uniunii Scriitorilor din România a fost postat joi un document intitulat „Apel pentru Casa Monteoru”, în care mai mulţi scriitori atenţionează autorităţile statului că imobilul Casa Monteoru este în pericol să dispară şi solicită Preşedinţiei, Guvernului şi Primăriei Capitalei să facă demersuri pentru răscumpărarea clădirii de la actualii proprietari.

„O clădire cu profunde semnificaţii culturale din centrul Bucureştiului va dispărea, începând cu data de 15 aprilie a.c., din circuitul public. Casa Monteoru s-a numit cândva Casa Scriitorilor «Mihail Sadoveanu» şi a găzduit întâlniri ale scriitorilor de primă mărime, întâlniri cu mari personalităţi ale literaturii universale, premianţi Nobel. Umbrele marilor scriitori români Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, George Bacovia, Marin Preda, Nichita Stănescu şi câţi alţii se întâlnesc aici, în Sala Oglinzilor şi în holul monumental al acestei case, cu nume celebre ale literaturii universale, care le-au trecut pragul, precum: Umberto Eco, Pablo Neruda, Mario Vargas Llosa, Günther Grass, Saul Bellow şi mulţi alţii”, se spune în documentul „Apel pentru Casa Monteoru”.

Potrivit apelului, Casa Monteoru „a fost redată de justiţie moştenitorilor fostului proprietar şi este în pericol să dispară şi odată cu ea să fie ştearsă toată această memorie culturală acumulată între acei pereţi”.

Apelul este semnat de Nicolae Manolescu, Gabriel Chifu, Adrian Popescu, Nicolae Prelipceanu, Ana Blandiana, Gabriela Adameşteanu, Dan Hăulică, Varujan Vosganian, Gabriel Dimisianu, Romulus Rusan, Ion Pop, Marta Petreu, Mihai Şora, Horia Gârbea, Denisa Comănescu, Marian Drăghici, Dan Cristea, Liviu Ioan Stoiciu, Ion Vartic, Mihai Zamfir, Livius Ciocârlie, Nora Iuga, Magda Cârneci, Luiza Palanciuc, Sorin Lavric, Simona Vasilache.

Pe de altă parte, Ioana Angelescu, moştenitoarea familiei Monteoru, a prezentat planurile sale privind Casa Monteoru, precizând că aceasta va fi restaurată şi transformată într-un centru multicultural.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed