Sebastian Burduja: Se vede lumina de la capătul tunelului / Guvernul României a adoptat trei acte normative iniţiate de Ministerul Energiei, care deschid o nouă etapă pentru Valea Jiului

0

”Se vede lumina de la capătul tunelului. Încă de la preluarea mandatului, am promis că voi rezolva situaţiei minerilor din Valea Jiului. Este o promisiune respectată.

Astăzi, Guvernul României a adoptat trei acte normative iniţiate de Ministerul Energiei, care deschid o nouă etapă pentru Valea Jiului”, a scris, luni seară, pe Facebook, Sebastian Burduja.

Acesta a explicat că, din fondul de rezervă se va acorda un sprijin financiar în valoare de 70.502.000 lei pentru noua companie, Complexul Energetic Valea Jiului.

”Ziua de azi înseamnă şansa Văii Jiului de a-şi construi un viitor. Am salvat astfel locurile de muncă a peste 2.000 de mineri, care erau angajaţi la Complexul Energetic Hunedoara (CEH) companie aflată în pragul falimentului. Toţi aceştia vor fi preluaţi de noua companie, Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ). Pentru CEVJ ajutorul de stat acordat astăzi, primul pachet dintr-o serie, înseamnă susţinerea activităţilor de punere în siguranţă a minelor”, a mai transmis ministrul.

Acesta explică faptul că se are în vedere ”un plan ambiţios de diversificare a companiei prin producţia de energie verde, pentru a asigura un viitor pe termen lung pentru Valea Jiului, cu locuri de muncă sigure şi bine plătite”.

”Avem în vedere construirea de parcuri fotovoltaice, o centrală hidroelectrică şi o unitate pe gaz cu captare de carbon la Paroşeni. Oricât de dificilă este o situaţie există soluţii. Important este să îţi pese”, a mai scris ministrul.