Şeful Administraţiei Îmbunătăţiri Funciare, membru PD, demis

0

Directorul general al Administraţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare, Ioan Nastea, membru PD, a declarat, vineri, pentru NewsIn, că a fost demis săptămâna trecută de către ministrul agriculturii Decebal Traian Remeş.

„Ministrul agriculturii mi-a cerut demisia şi nu am ezitat. Ştiu că s-a dorit înlocuirea mea din funcţie deoarece sunt membru al Partidului Democrat şi partidul a depus moţiune pentru agricultură„, a declarat, vineri, pentru NewsIn, directorul general al Administraţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), Ioan Nastea.

Acesta a precizat că i-a cerut lui Remeş să rămână la conducerea ANIF până la 13 iulie.

„I-am cerut ministrului să râmân în funcţie până se încheie un semestru, să se vadă clar ce am realizat şi ce nu”, a explicat Nastea, precizând că Remeş a acceptat această propunere.

PD a anunţat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, depunerea unei moţiuni simple PD-PLD, pe tema agriculturii.

PD cere, în textul moţiunii simple „Decebal Traian Remeş, groparul agriculturii”, revocarea ministrului liberal, pe care îl acuză de „incapacitate şi ignoranţă”, criticând faptul că ministerul nu a depus încă la Comisia Europeană Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.

Totodată, democraţii solicită, ca şi PSD în textul moţiunii similare pe care o va depune tot la Cameră, subvenţii şi pentru cei care au suprafeţe de sub un hectar.

Celelalte cereri ale PD şi PLD vizează elaborarea urgentă a unei strategii post-aderare în domeniul agriculturii, decretarea suprafeţelor afectate de secetă ca fiind calamitate  – ceea ce ar implica despăgubiri -, precum şi creşterea subvenţiilor pentru irigaţii de la 700 de lei la 1000. Democraţii mai doresc şi un sistem de subvenţii pentru producţia de lapte, subvenţii mai mari pentru motorină, până la 30%, ca şi reînfiinţarea consiliilor de produs.