Şeful Bundesbank: Noile măsuri din zona euro nu încurajează disciplina bugetară

Măsurile care promovează colectivizarea obligaţiilor financiare, fără ca statele vulnerabile să renunţe la o parte din suveranitatea economică, reprezintă stimulente greşite, a spus Weidmann.

„Deciziile din 21 iulie marchează un pas mare în direcţia răspunderii financiare colective şi o reducere a acţiunilor disciplinare din partea pieţelor de capital, fără ca în schimb să aibă loc o întărire a controlului şi a influenţei asupra politicilor bugetare naţionale”, a afirmat Weidmann în comitetul pentru buget din Parlamentul german.

Liderii zonei euro au convenit pe 21 iulie extinderea prerogativelor Facilităţii Europene de Stabilitate Financiară, care vor include împrumuturi preventive destinate ţărilor atacate de speculaţiile financiare şi achiziţiile de obligaţiuni pentru susţinerea statelor cu probleme.

Schimbările trebuie aprobate de parlamentele naţionale.

Comitetul pentru buget strânge opinii din partea experţilor, între care şi Wiedmann, referitoare la proiectul de lege, înaintea unui vot programat pe 29 septembrie.

Până la aprobarea măsurilor, Banca Centrală Europeană (BCE) efectuează achiziţii de obligaţiuni ale ţărilor cu datorii mari.

Weidmann, ca şi predecesorul său la şefia Bundesbank, Axel Weber, şi fostul economist şef al BCE, Juergen Stark, care şi-a dat demisia, s-au opus deciziei BCE de a reactiva programul de achiziţii de obligaţiuni, după o pauză de 19 săptămâni, afirmând că pune în pericol independenţa instituţiei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed