Senatorii aşteaptă observaţii on-line de la cetăţeni cu privire la propunerile lor legislative

0

Un nou link pe site-ul Senatului face legătura utilizatorului cu „propunerile legislative aflate în consultare publică”, adică acele proiecte iniţiate exclusiv de către parlamentari. Toate persoanele care au de făcut recomandări, sugestii sau propuneri completează un formular on-line cu numele, prenumele, adresa, e-mailul şi numărul de telefon şi îşi pot exprima părerile, pot face sugestii şi pot încărca materialele pe care le consideră utile proiectului. Comentariile şi opiniile pot fi depuse şi în scris la adresa Senatului, prin fax sau personal, la sediul Senatului, Biroul de Relaţii Publice.

Conducerea Parlamentului a adoptat, pe 9 martie, o hotărâre privind aprobarea procedurii interne aplicabile în cazul elaborării şi adoptării proiectelor de lege şi a propunerilor legislative înregistrate la Senat. În respectiva şedinţă, preşedintele Senatului Mircea Geoană a apreciat că proiectul este unul care „optimizează” legiferarea şi o face mai deschisă, iar membrii Biroului Permanent l-au aprobat în unanimitate.

Documentul impune implicarea mai activă şi mai organizată a serviciului tehnic-legislativ din cadrul Direcţiei legislative în acordarea de asistenţă de specialitate senatorilor pentru fundamentarea propunerilor legislative, cu atât mai mult cu cât serviciul în cauză realizează „o evaluare primară a propunerilor legislative iniţiate de senatori”, în termen de 10 zile calendaristice de la înregistrarea acesteia la Secretariatul General.

„Serviciul tehnic-legislativ transmite personalului de specialitate al grupului parlamentar un punctaj privind proiectul de expunere de motive şi un punctaj privind proiectul propunerii legislative, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării”, se arată în documentul adoptat de Senat.

Propunerea legislativă sau proiectul de lege, însoţite de toate actele şi avizele necesare sunt încărcate şi publicate pe pagina de internet a Senatului. „După publicarea în format electronic a propunerii legislative iniţiate de senatori, persoanele interesate o pot consulta prin intermediul secţiunii <Propuneri legislative aflate în consultare publică>, aflate pe pagina de internet a Senatului, şi pot trimite propuneri, sugestii sau opinii referitoare la o anumită propunere legislativă, prin completarea on-line a unui formular”, se prevede în hotărârea Senatului, care stipulează că termenul înăuntrul căruia pot fi transmise propunerile persoanelor interesate nu poate fi mai mare de 60 de zile.

Toate propunerile şi sugestiile primite sunt afişate pe pagina de internet a Senatului şi transmise iniţiatorului.

Biroul Permanent a mai prevăzut şi că pentru propunerile legislative iniţiate de deputaţi sau senatori şi înregistrate la Senat, ca primă cameră sesizată, comisia de resort poate decide să solicite ministerului implicat elaborarea unui studiu de impact.