Senatul american a adoptat proiectul de ajutoare pentru Covid-19, în valoare de 1.900 de miliarde de dolari

0

Proiectul final include plăţi unice de 1.400 de dolari pentru majoritatea americanilor, în valoare cumulată de 400 de miliarde de dolari, beneficii pentru şomaj prelungite, în valoarea de 300 de dolari pe săptămână pentru 9,5 milioane de oameni care au rămas fără locuri de muncă în timpul crizei, şi ajutoare pentru state şi autorităţi locale în sumă de 350 de miliarde de dolari.

Senatul a adoptat proiectul cu 50 de voturi pentru şi 49 împotrivă. Niciun republican nu a votat în favoarea unuia dintre cele mai mari pachete de stimulare din istoria SUA.

Lupta nu s-a încheiat, proiectul urmând să revină în Camera Reprezentanţilor, care a adoptat în urmă cu o săptămână o versiune uşor diferită.

Liderul majorităţii din Senat, Chuck Schumer, a anticipat, sâmbătă, că versiunea adoptată în Senat a proiectului va trece şi de Camera reprezentanţilor şi că preşedintele Joe Biden îl va promulga până pe 14 martie, când vor expira beneficiile federale pentru şomaj.