SENTIMENTUL de DIMINEAŢĂ: Nu se mai trag obloanele vacanţei la Bursă. Franţa este îngăduitoare cu Grecia.

Sunt toate condiţiile pentru o vară agitată.

 

„Mă aştept la creşterea lichidităţii astăzi şi poate şi la o evoluţie relativ bună a cotaţiilor. Criza greacă a fost deja inclusă în preţuri, toată treaba este să nu izbucnească şi în Italia“, ne spune Marcel Murgoci, directorul de operaţiuni al casei de brokeraj Estinvest.

 

Chiar dacă băncile franceze ar putea fi dispuse să accepte întârzierea plăţilor datoriilor (de vreo 21 de miliarde de euro) ale grecilor, investitorii nu uită avertismentul dat băncilor italiene de agenţia de rating Moody’s.

„Un avertisment ca ăsta a fost dat şi grecilor anul trecut şi apoi aţi văzut ce a urmat“, rămâne prudent Marcel Murgoci. Cât despre îngăduinţa franceză, „nu au ce să facă. Ce să facă?! Grecia este de fapt în default (incapacitate de plată). Este cazul clasic al unui debitor pe care nu-ţi permiţi să-l execuţi“, adaugă brokerul de la Estinvest.

În afară de „criza datoriilor, însă, pe care piaţa o asimilează“, spune Marcel Murgoci, şi o asimilează cu volatilităţi mari şi cu tot tacâmul situaţiilor incerte, „persită cauza fundamentală a îngrijorărilor: încetinirea crteşterii economice“.

Sentimentul este aproape unanim pozitiv pe pieţele europene ale contractelor la termen (futures, v.Bloomberg) care au ca obiect  principalii indici bursieri ai lumii. Doar DAX-ul german este „nemulţumit“, ca şi nemţii care înghit greu pe răii platnici. Insomniacii din America se pun la adăpost de scădere pariind de formă cu un punct –două pe minus. Momentul adevărului din Sate îl vor arăta contractele futures pe indicele american S&P 500, după prânz.

La Bucureşti, indicele cel mai sensibil la schimbări, BET Fi, al societăţilor de investiţii financiare (SIF-urile) şi al Fondului Proprietatea (FP)  a căzut sub suportul de la 22.500 de puncte, în jurul căruia a cam pivotat piaţa în vara asta. Este puţin deasupra supoertului de ultimă instanţă de la 22.000 puncte

Şi Indicele BET XT, al celor mai importante 25 de acţiuni inclusiv SIF-urile şi FP, este sub suport, dar nu departe, la 500 puncte.

Sub suportul său (de la 3350 de puncte) stă şi indicele compozit BET C, al tuturor acţiunilor de la bursă (cu excepţia SIF-urilor).

Şi să repetăm „DIDACTICELE“:…

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia, iar FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

SUPORTURILE sunt minime anterioare relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri de preţ până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.

Dar dacă lichiditatea este mare (cel puţin peste 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed