SENTIMENTUL de DIMINEAŢĂ: Poker optimist cu Occidentul la Bursa de Valori Bucureşti

0

„Credem ca, în mod normal, tendinţa uşor pozitivă a pieţelor europene de ieri ar trebui să se continue şi la deschiderea zilei de azi. Mizăm pe o apreciere a preţurilor acţiunilor româneşti pe ansamblul zilei “, ne-a scris, dis de dimineaţă, Iulian Panait, preşedintele societăţii de consultanţă KTD Invest.

Sentimentul poyitiv este izbitor pe pieţele contractelor la termen (futures, v.Bloomberg) care au ca obiect  principalii indici bursieri ai Europei. Toată lumea este verde aici, insomniacii din America, doar  se pun, formal,  la adăpost de scădere. De văzut însă  faptul că momentul adevărului din Sate îl vor arăta contractele futures pe indicele american S&P 500, după prânz.

La Bucureşti, indicele cel mai sensibil la schimbări, BET Fi, al societăţilor de investiţii financiare (SIF-urile) şi al Fondului Proprietatea (FP)  n-a putut creşte prea mult (+0,413%), adică a ajuns doar cu 277 de puncte deasupra suportului de urgenţă de la 22.000 de puncte.

Indicele BET XT, al celor mai importante 25 de acţiuni inclusiv SIF-urile şi FP, a trecut , de bine de rău de pragul de la 500 puncte.

Sub suportul său (de la 3350 de puncte) stă şi indicele compozit BET C, al tuturor acţiunilor de la bursă (cu excepţia SIF-urilor).

Reperele TEHNICE

Iulian Paianit ne răsfaţă, uneori, când este cazul cu considerente de analiză tehnică (a evoluţiei preţurilor şi indicilor). Ca acum când inaugurăm „pe faţă“ o rubrică „de specialitate“ a SENTIMENTULUI.

Iata ce spune consultantul:

„Indicii globali şi cei regionali se situeaza în apropierea mediei mobile pe 200 de zile, ceea ce încă oferă indicaţii de trend pozitiv pe termen lung.

În cazul indicilor româneşti însă situaţia este inversă, majoritatea fiind, în prezent, sub linia acestei medii mobile (cu excepţia indicelui BET care, la finalul lunii mai, si acum în ultimele 2 şedinţe, a tatonat această medie mobilă fără să o străpungă decisiv în sens negativ“.

Şi să repetăm „DIDACTICELE“:…

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia, iar FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

SUPORTURILE sunt minime anterioare relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri de preţ până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.

Dar dacă lichiditatea este mare (cel puţin peste 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.