Mai întâi un scurt UPDATE:
Bursa din Bucureşti a deschis cu toţi indicii în scădere, aşa cum se va vedea mai jos că am prevăzut. La Bursele din Paris şi Frankfurt săderile sunt mai pronunţate decât la noi.
Iată SENTIMENTUL de dinainte de deschiderea bursei:
Şi nici măsurile de taxare opuse de Merkel & Sarkozy nu sunt clare, ceea ce au condus pe jucătorii de pe pieţe la concluzia că nucleul dur franco – german al Euroland nu a răspuns bine la provocări. Investitorii au reluat vânzările, deocamdată doar în ritm mocnit, din prudenţă.
„Nu am văzut nimic convingător în planurile lor. Investitorii se aşteaptă la o înăsprire a regimului fiscal, ceea ce, în paranteză fie spus, nu place pieţelor, dar liderii europeni nu au arătat un plan bine pus la punct. Pe nimeni nu convinge proiectul unui aşa zis guvern al Euroland, despre care nimeni nu ştie cum va funcţiona“, ne spune Liviu Mihai Mureşian, directorul de operaţiuni al casei de brokeraj Intercapital Invest.
Pieţele americană şi asiatică au închis în scădere, pentru că a devenit mai presantă întrebarea privind recrudescenţa recesiunii, după ce economia Euroland a arătat o creştere pe trimestrul II caer aduce mai mult a stagnare (+2%).
„Stagnarea va fi, probabil, şi concluzia zilei de azi, pe o volatilitate mare până la închidere şi cu lichiditate mică“, consideră brokerul de la Intercapital.
Roşul este cea mai tentantă culoare pe pieţele contractelor la termen (futures, v.Bloomberg) care au ca obiect principalii indici bursieri ai lumii, dar aceste pieţe nu prevăd scăderi mari la indicele german DAX şi nici la indicele francez CAC 40.
„Perspectiva pe termen scurt a pieţelor europene rămâne mixtă sau uşor negativă în această dimineaţă. Ne asteptam ca Bursa de Valori Bucureşti (BVB) să aibă o evoluţie asemănătoare cu cea de ieri, neexistând motive pentru scăderi sau creşteri semnificative ale pieţei“, spune, Iulian Panait, preşedintele societăţii de consultanţă KTD Invest.
„Stirea venită ieri de la statistică şi prognoza referitoare la încetinirea creşterii economice (similară, nu întâmplător, celei manifestate pe plan european) nu a avut şi foarte probabil nici în continuare nu va avea un impact asupra pieţei.
Bursa românească este într-o perioadă în care îşi ia direcţia de la bursele europene majore şi, cum pentru acestea nu sunt programate evenimente importante pe parcursul zilei de azi, probabil ca la Bucureşti vom vedea din nou o zi cu lichiditate mai redusă şi cu preţuri în evoluţie mixtă sau în stagnare“ adaugă Iulian Panait.
Sunt toate şansele să nu se mai repete valoarea tranzacţiilor de ieri, situată la un nivel relativ decent, de 9,4 mil. euro. Indicii BVB au închis la niveluri superioare suporturilor joase de acum… cel mai târziu acum 15 luni şi vizitate săptămâna trecută.
BET, indicele de referinţă oficial al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a crescut pe final cu 0,53%, până la 4.703 puncte, deasupra suportului de pe la 4400, minimul din primăvara anului trecut. BET este media ponderată a variaţiilor preţurilor celor mai importante 10 acţiuni al BVB, cu excepţia societăţilor de investiţii financiare şi a Fondului Proprietatea (FP).
Indicele BET Fi este cel mai sensibil la schimbări, căci face media ponderată a variaţiilor preţurilor societăţilor de investiţii financiare (SIF-urile) şi ale Fondului Proprietatea (FP). Indicele şi-a revenit în ultimul sfert de oră cu 0,77%, până la 18,105 puncte, confortabil deasupra suportului de pe la 17.000 de puncte, din zona minimelor de la sfârşitul lunii mai 2010.
„În zona care urcă de la suporturile de la 14.000 – 15.000 până la 17.000 de puncte, avem nişte suporturi destul de solide, dar cred că aici indicele doar îşi va mai întârzia o vreme căderea SPRE 10.700 de puncte, previzibilă pentru sfârşitul anului“, estima acum câteva zile Dan Rusu, şeful departamentului de cercetare al casei de brokeraj BT Securities.
Indicele BET XT, al celor mai importante 25 de acţiuni inclusiv SIF-urile şi FP, a urcat cu jumătate de procent până la 423 de puncte, peste suportul de la 400 puncte, care i-a oprint deocamdată traseul spre minimele anului 2009.
Indicele compozit BET C, al tuturor acţiunilor de la bursă (cu excepţia SIF-urilor) este unul dintre indicii care au scăzut, totuşi, dar doar cu 0,37%. Stă bine peste suportul de la 2600 de puncte, de acum 20 de luni.
„DIDACTICELE“:…
… că sunt vremuri în care se pot învăţa multe pe viu.
Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.
Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.
Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia, raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).
FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.
De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod sepecial evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.
SUPORTURILE sunt minime anterioare relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră, fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.
REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri de preţ până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.
LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.
Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.
Dar dacă lichid
itatea este mare (cel puţin peste 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.
VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.
AVERTISMENT
Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.







