Sfântul Nicolae 2021, tradiții, obiceiuri şi superstiţii. De ce Moș Nicolae lasă cadouri sau nuiele în ghetuțe

0

Sfântul Nicolae 2021, tradiții, obiceiuri şi superstiţii. Vezi de ce se pun cadouri în ghetuțe și de ce Sf. Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor.

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae dă startul sezonului sărbătorilor de iarnă, care se încheie pe 6 ianuarie, la sărbătoarea Bobotezei.

Sfântul Nicolae 2021, tradiții și obiceiuri

Sfântul Nicolae este cunoscut ca fiind ocrotitorul copiilor și ajutor pentru văduve și sărmani. În tradiția populară, Sf. Nicolae este Moș Nicolae, moșul blând și bun, care lasă cadouri în ghetuțe în noaptea de 5 spre 6 decembrie.

Tradiția populară spune că Sfântul Nicolae este al doilea sfânt facut de Dumnezeu, care stă alături de Părintele ceresc, în stânga lui, relatează traditii-superstiții.ro.

În ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae, copiii își curăță ghetuțele și le lasă la ușă pentru ca Moș Nicolae  să le pună daruri în ele. Însă, dacă copiii nu au fost cuminți, în loc de daruri, Moș Nicolae le va lăsa o nuielușă.

În noaptea de Sf. Nicolae se pun daruri în ghetuțe ca să amintească de faptele de milostenie ale sfântului, care a lăsat bani la poartă, unui tată care voia să își vândă fetele, fiindcă era prea sărac ca să le crească.

La sate se obișnuiește ca în ziua Sfântului Nicolae, feciorii să se organizeze în cete și să-și aleagă gazda unde vor merge pentru repetițiile colindelor de Crăciun și de Anul Nou.

Sfântul Nicolae 2021, superstiţii

Se crede că Sfântul Nicolae te ferește de boli, sărăcie și situații critice, așa cum a făcut cu fetele sărmane sau cu marinarii feriți de la înec.

La sărbătoarea Sf. Nicolae se pun crenguțe de pomi fructiferi în apă, pentru a înflori până la Anul Nou, așa se poate afla dacă Noul An va fi roditor.

În tradiția românească se mai spune că iarna debutează la sărbătoarea Sf. Nicolae, fiindcă atunci acesta începe să își scuture barba albă și începe să ningă.

Se crede că în ajun de Sf Nicolae se deschid cerurile, iar preț de o secundă, Sfântul Nicolae poate fi văzut de-a dreapta Domnului, relatează calendarulortodox.ro.

Legenda lui Moș Nicolae

Una dintre cele mai cunoscute legende despre Moş Nicolae este, de fapt, povestea celor trei fete sărmane, care nu aveau zestre, iar tatăl lor voia să le vândă unor bărbați bogați pentru căsătorie.

Însă acest lucru nu a avut fiindcă Sfântul Nicolae le-a aruncat în casă trei punguțe cu bani de aur, iar punguțele au căzut în ciorapii pe care fetele îi puseseră la uscat, de aici tradiția că Moș Nicolae pune cadouri în ghetuțe, potrivit historia.ro.

Sfântul Nicolae 2021. Rugăciune

O, preabunule părinte Nicolae, păstorul și învățătorul celor ce aleargă cu credință către a ta folosire și cu fierbinte rugăciune te cheamă pe tine, sârguiește degrab a le ajuta. Izbăvește turma lui Hristos de lupii ce o răpesc pe ea și toate părțile creștinești le ocrotește și le păzește, prin sfintele tale rugăciuni, de gâlcevile lumești, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie și de războiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de sabie, de boală și de moarte grabnică. Și precum ai miluit pe cei trei bărbați care ședeau în temniță și i-ai izbăvit pe ei de mânia împăratului și de tăierea sabiei, așa ne miluiește și pe noi cei ce cu mintea, cu cuvântul și cu lucrul suntem întru întunericul păcatelor și ne izbăvește de mânia lui Dumnezeu și de chinul cel veșnic ca prin mijlocirea ta, cu ajutorul, cu mila și cu harul lui Hristos, Dumnezeu să ne dea viață liniștită și fără de păcat, ca să viețuim în veacul acesta, și de partea stării de-a stânga să ne izbăvească și în partea de-a dreapta, împreună cu toți sfinții, să ne învrednicim. Amin.

Sursa: doxologia.ro