Şi nemţii sunt de acord cu rostogolirea datoriei Greciei

0

Chiar la această oră, ministrul de Finanţe Wolfgang Schaeble, a convocat o conferinţă de presă. Sursele citate anticipau un anunţ oficial privind înţelegerea, conform căreia companiile financiare se vor angaja să contribuie la finanţarea programului de ajutor pentru Grecia.

 

Băncile şi asigurătorii germani deţin obligaţiuni garantate de statul elen cu maturitate în 2014, de două miliarde de euro, şi altele, în valoare de patru miliarde de euro, cu scadenţă în 2020. Proiectul lasă deschisă stabilirea mărimii datoriilor care vor fi rostogolite şi în ce condiţii va avea loc procesul, au mai spus sursele.

 

Băncile franceze au convenit deja asupra unei propuneri cu două opţiuni: prima presupune finanţarea Greciei pe o perioadă de 30 de ani, prin investirea a minimum 70% din sumele primite pentru obligaţiunile deţinute în noi bonduri guvernamentale elene. A doua opţiune prevede ca participanţii să investească minimum 90%, preferabil 100% din sumele primite pentru obligaţiunile elene deţinute în noi obligaţiuni cu o maturitate de cinci ani şi o dobândă de 5,5%.