Astfel, după virarea celor 3 milioane de lei, SIF Transilvania va primi 30 milioane acţiuni Turism Lotus Felix, având o valoare nominală de 0,10 lei.
La jumătatea anului, acţionarii Turism Felix (TUFE) aprobaseră de principiu înfiinţarea unei firme care să administreze noul complex hotelier Lotus Felixarium, intenţionând totodată să atragă 29,5 milioane lei de la investitorii interesaţi, fiind vizaţi acţionarii Turism Felix.
Turism Felix a început lucrările la complexul hotelier Lotus Felixarium în a doua jumătate a anului trecut, având prevăzute numeroase facilităţi, printre care se numără bazine cu apă termală, cu elemente de saună, hidromasaj, jacuzzi, tobogane etc.
Potrivit unei declaraţii făcute la sfârşitul anului trecut de Florian Serac, directorul general al societăţii, complexul va fi unul dintre cele mai moderne din Europa de Est şi este menit să atragă clienţii în Băile Felix şi în extrasezon.
SIF Transilvania (SIF3) a obţinut un profit net de 123,75 milioane lei (29,25 milioane euro) în primele trei trimestre ale acestui an, cu 70% mai mare decât cel din aceeaşi perioadă a anului precedent, când afişase un profit net de 72,6 milioane lei.
În al treilea trimestru, societatea a obţinut un profit net de 13,94 milioane lei, după ce în intervalul iulie-septembrie 2008 afişase o pierdere de 2,7 milioane lei. La finalul lunii septembrie, activele SIF Transilvania se cifrau la 1,55 miliarde lei.
SIF Transilvania are un capital social de 109,21 milioane lei, divizat în 1,09 miliarde acţiuni, cu o valoare nominală de 0,10 lei, ca urmare a unei majorări de capital realizată anul trecut.
Titlurile companiei se tranzacţionează la prima categorie a BVB, sub simbolul SIF3, iar capitalizarea este de 649,8 milioane lei (151,25 milioane euro), aferentă cotaţiei de 0,595 lei stabilită în şedinţa bursieră de marţi.









