Simona Hapciuc, sexy bomba de la Survivor 2021. Puțini știu că nu a arătat mereu așa! GALERIE FOTO

Admirată de bărbații din întreaga țară,  formele  actriței și antrenoarei de fitness nu au fost întotdeauna atât de admirate ca în prezent.

Hapciuc (31 ani), actuala concurentă din echipa Faimoșilor a slăbit nu mai puțin de 26 de kilograme cu voință de fier, prin sport și dietă. Devenită cunoscută și din sitcomul ”Trăzniții”, Simona Hapciuc s-a dovedit  sexy dar și foarte bătăioasă în competiția de televiziune.  Face kickboxing de 12 ani și are o experiență de viață admirabilă, supraviețuitoare a multor încercări, ba chiar mama singură, a unui băiețel în vârstă de doi ani.

Actrița Oana Ștefănescu a murit! Avea 60 de ani

”Am slăbit 26 de kilograme prin sport și dietă. La început am făcut prostia de a urma diete luate de pe net, și am avut parte de efectul yo-yo, dădeam jos și apoi puneam mai multe kilograme decât reușisem să dau jos. După care am început să-mi gătesc, să-mi dezvolt acestă pasiune și să încerc foarte multe alimente. M-am documentat foarte mult despre tot ce înseamnă nutriție, și așa am învățat cu ce alimente funcționează corpul meu cel mai bine. Am slăbit mai mult cu mâncarea adecvată organismului meu, decât cu sport”, povestește concurenta cu cea mai mare popularitate din concursul sus amintit, în rândul segmentului masculin.

SUA intervine! Adevărul despre cazurile de reacții alergice la vaccinul Moderna

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed