Sindicatele din învăţământ nu renunţă la greva generală din 22 aprilie

0

Federaţiile sindicale le mai recomandă cadrelor didactice să nu treacă notele în documentele şcolare oficiale.

„Întrucât niciuna din revendicările noastre nu au fost soluţionate, conducerile celor patru federaţii au hotărât continuarea acţiunilor de protest conform calendarului stabilit de comun acord”, se arată într-un comunicat comun semnat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia „Spiru Haret”, Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) şi Federaţia „Alma Mater”.

Sindicatele reclamă, printre altele, diminuarea veniturilor salariale ca urmare a sistării, începând cu ianuarie 2010, a plăţii unor sporuri existente în contractele colective de muncă, acordate în condiţii legale. Ei sunt nemulţumiţi şi de faptul că sumele destinate cheltuielilor de personal stabilite pe baza standardelor de cost pe elev/preşcolar nu sunt suficiente pentru întreg anul 2010 şi că guvernul Boc ar fi sistat acordarea fondurilor necesare continuării investiţiilor începute în anii anteriori. O altă nemulţumire vizează controversata Ordonanţă de guvern 114/2009, prin care, spun sindicaliştii, vor fi reduse circa 15.000 de posturi din învăţământul preuniversitar, începând cu 1 septembrie 2010, după ce în 2009 s-au redus alte 18.000 de posturi.

„Proiectul Legii Educaţiei Naţionale, propus de Ministerul Educaţiei Guvernului României, însuşit de acesta şi transmis spre adoptare Parlamentului, conţine prevederi care afectează direct salariaţii din învăţământ, respectiv desfiinţarea titularizării în sistem, componenţa Consiliului de Administraţie al unităţii de învăţământ, dispariţia unor drepturi garantate de ani de zile în legislaţie (cum ar fi reducerea cu 2 ore a normei didactice pentru personalul didactic cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani şi gradul didactic I), imposibilitatea negocierii de drepturi (altele decât cele salariale) prin contractele colective de muncă etc.”, se mai arată în comunicatul federaţiilor sindicale.