Siri va ajuta la dezvoltarea aplicaţiilor de realitate augmentată pentru căştile Apple

0

Prima cască de realitate mixtă Apple este doar la câteva luni de lansare, iar compania lucrează din plin la facilitarea dezvoltării aplicaţiilor pentru aceasta de către dezvoltatorii terţi.

Pentru succesul căştilor Apple de MR, este esenţial ca în jurul acestora să se creeze un ecosistem bogat, din care să facă parte aplicaţii şi jocuri multe şi de calitate.

Pentru a sprijini dezvoltatorii, Apple lucrează în prezent la un proces de creare a aplicaţiilor cu ajutorul asistentului Siri, conform surselor citate de The Information.

Viitorul instrument de dezvoltare va permite, de exemplu, crearea unui mediu în care animale virtuale se pot mişca printre şi suprapune obiectelor din mediul real, toate calculele privind fizica şi animaţiile care să creeze o experienţă cât mai convingătoare fiind realizate automat.

Tehnologia din spatele viitorului instrument de programare a fost achiziţionată de Apple în 2017, când a cumpărat startup-ul Fabric Software.

Apple şi-ar putea prezenta prima cască de realitate mixtă la WWDC 2023, în luna iunie, pentru ca dezvoltatorii să aibă câteva luni la dispoziţie în care să înceapă să creeze aplicaţii înainte de intrarea pe piaţă a produsului.