Slovacii au luat cu asalt magazinele din ţările vecine

De la începutul anului forintul maghiar s-a depreciat cu 14%, zlotul polonez cu 25%, iar coroana cehă cu 10 procente în raport cu moneda unică. Acest lucru i-a determinat pe slovaci, proaspeţi deţănători ai monedei unice, să ia cu asalat supermarket-urile din ţările vecine.

Slovacii cumpără din străinătate alimente, haine, electronice şi chiar autoturisme. Dorinţa slovacilor de a face economii a dus la scăderea comerţului cu amănunţul cu 9,2% în aprilie. În contrast, Ungaria, grav afectată de criza economică, a înregistrat un declin de numai 4,1% iar Republica Cehă, de doar 3 procente.

Magazinele din apropierea graniţelor cu Slovacia s-au adaptat cerinţelor vecinilor: personalul vorbeşte limba slovacă iar reclamele sunt de asemenea în limba lor. Potrivit anchetei anuale cu privire la costurile de trai pentru expatriaţi în 143 de capitale, realizat de Mercer, dintre vecinele Slovaciei numai Viena are costuri mai mari decât Bratislava.

Praga a căzut de la poziţia 29 până la 70, iar Budapesta de la 61 anul trecut, a ajuns pe poziţia 108. Bratislava, după introducerea monedei euro a urcat 15 poziţii în top, ocupând locul 30.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed