SONDAJ: Peste 55% dintre români vor să se vaccineze anti-covid anul acesta

Dintre cei care refuză să se vaccineze, 12,7% susțin că virusul SARS-CoV-2 nu există.

 

 

SURSE: Ce tăieri de sporuri și subvenții pregătește Guvernul. Fără vouchere de vacanță anul acesta

 

 

 

Mai mult de jumătate dintre români (55,2%) declară că intenţionează să se vaccineze împotriva COVID-19 în cursul acestui an, 54,8% consideră că imunizarea în masă a populaţiei va opri epidemia de coronavirus, iar 83% susţin că vaccinarea trebuie să fie o alegere personală, relevă un sondaj realizat de INSCOP Research şi Verifield, în parteneriat cu Centrul de Cercetare în Comunicare şi Inovare Sociala (CoRe) din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării de la Universitatea Babeş-Bolyai, transmite Agerpres.

 

 

Noi tăieri de fonduri la Primăria sectorului 1. Clotilde Armand a reziliat abonamente de telefon

 

 

Conluziile cercetării

  • 55,2% români spun că se vor vaccina împotriva COVID-19 în acest an
  • 39,4% afirmă că nu intenţionează să facă acest lucru
  • 5,4% nu ştiu sau nu au răspuns
  • doar 42% dintre tinerii de 18-29 de ani declară că intenționează să se vaccineze împotriva COVID19, comparativ cu 72% dintre persoanele cu vârsta de peste 60 de ani care spun că se vor vaccina
  • dintre cei care nu intenţionează să se vaccineze, 49% declară că decizia lor în acest sens este una definitivă, în timp ce 49% spun că şi-ar putea schimba opinia în viitor
  • 2% nu ştiu sau nu au răspuns

Principalele motive invocate de cei care nu intenţionează să se vaccineze

  • teama de posibile reacţii adverse – 30,9%
  • neîncrederea în eficienţa serului – 26,8%
  • informaţii insuficiente despre imunizarea anti-COVID-19 – 14,7%
  • 12,7% menţionează că refuză să se vaccineze pentru că nu cred că virusul SARS-CoV-2 există
  • 5,8% sunt împotriva vaccinurilor în general
  • 8,2% invocă alt motiv
  • 0,9% nu au răspuns

Percepția asupra pandemiei

68,3% dintre români sunt de părere că epidemia de coronavirus este reală şi periculoasă pentru sănătate, 17,2% că este reală, dar nepericuloasă pentru sănătate, 10,4% susţin că este o minciună, iar 4% nu ştiu sau nu au răspuns.

76,6% dintre respondenţi consideră că vaccinarea este cea mai eficientă modalitate de a apărare faţă de unele boli, în timp ce 21,4% nu sunt de acord cu acest lucru, iar 1,9% nu ştiu sau nu au răspuns.

 

Percepția asupra vaccinurilor anticovid

62,4% dintre cei chestionaţi au încredere în informaţiile oficiale pe care le primesc despre vaccinuri, 33,9% nu au încredere, iar 3,7% nu au răspuns.

Aproape trei sferturi (70,4%) dintre cei intervievaţi cred că beneficiile vaccinării sunt mai mari decât riscurile, 21,4% îşi exprimă dezacordul, iar 8,1% nu ştiu sau nu au răspuns.

Conform sondajului, 65,8% dintre cei chestionaţi declară că nu s-au vaccinat niciodată în ultimii cinci ani împotriva vreunei boli, 12,7% afirmă că s-au vaccinat o singură dată în ultimii cinci ani, 7,8% de două-trei ori, 12,7% în fiecare an din ultimii cinci, iar 0,5% mai des. 0,6% nu ştiu sau nu au răspuns la această întrebare.

În opinia a 54,8% dintre români, vaccinarea în masă a populaţiei împotriva COVID-19 va opri epidemia de coronavirus, 33,7% consideră contrariul, iar 11,5% nu ştiu sau nu au răspuns.

De asemenea, 83% dintre români susţin că vaccinarea împotriva COVID-19 trebuie să fie o alegere personală a fiecărui cetăţean, 16,4% dintre participanţii la sondaj sunt de părere că ar trebui să fie obligatorie, iar 0,6% nu ştiu sau nu au răspuns.

 

Sondajul a fost realizat în perioada 13 ianuarie – 3 februarie, prin metoda interviurilor telefonice, volumul eşantionului a fost de 1.200 de persoane, cu o eroare 2,8%, la un grad de încredere de 95%. Cercetarea a fost realizată la comandă, în cadrul unui proiect independent de cercetare iniţiat şi coordonat de think-tankul STRATEGIC Thinking Group – Asociaţia Grupul de Gândire Strategică.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed