South Stream va intra în funcţiune în decembrie 2015

0

Şeful statului sârb s-a exprimat astfel după o întrevedere cu primul ministru rus, aflat pentru câteva ore la Belgrad, într-o vizită de lucru. Serbia a acceptat trecerea South Stream pe teritoriul său, proiect susţinut de compania de gaze rusă Gazprom şi de grupul italian ENI, în cadrul unui vast acord energetic semnat în decembrie 2008 între Belgrad şi Moscova.

 

Tadic a subliniat importanţa strategică extremă a gazoductului, care urmează să alimenteze cu gaze ruseşti Europa Occidentală, în special Grecia şi Italia, via Marea Neagră şi Balcani, ocolind Ucraina. Moscova întreţine relaţii tensionate cu Kievul.