Spania, la a şaptea scădere economică trimestrială consecutivă

0

Produsul intern brut (PIB) a scăzut cu 0,1% în perioada analizată, marcând un declin de 3,1% faţă de aceeaşi perioadă din 2008, arată estimările publicate, vineri, de banca centrală.

În contextul în care se confruntă cu cea mai mare rată a şomajului din zona euro şi cu un nou an de comprimare economică, Spania a înregistrat o creştere a costurilor de creditare, investitorii fiind îngrijoraţi de eforturile necesare reducerii datoriei. Fondul Monetar Internaţional (FMI) estimează că economia Spaniei se va comprima cu 0,6% în acest an, de două ori mai mult decât estima guvernul, în contextul în care economia zonei euro ar putea creşte cu 1%.

„Este foarte posibil ca PIB-ul să nu crească nici în 2010 şi nici în 2011”, a declarat Alfredo Pastor, fost ministru adjunct de finanţe. „Datoriile sunt foarte mari, băncile au un nivel limitat de creditare, iar economia va avea nevoie de timp pentru a-şi reveni”.

În încercarea de a evita problemele Greciei, guvernul spaniol a anunţat că va reduce cheltuielile cu 50 miliarde euro, pentru a aduce deficitul bugetar la 3% din PIB până în 2013, de la nivelul din 2009, de 11,4%. Planurile de atingere a limitei de deficit impuse de Uniunea Europeană sunt bazate pe estimarea guvernului, ce prevede un ritm de creştere de 3,1% în 2013, faţă de nivelul estimat de FMI, de 1,7%.