Spectatorii au din nou liber în tribune la competițiile sportive

Sportul românesc se bucură de măsuri de relaxare privind participarea spectatorilor la competițiile sportive, ca urmare a hotărârii de guvern adoptate în ședința de Guvern de astăzi, pentru modificarea anexelor nr. 2 și 3 la H.G. nr. 1183/08.11.2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 noiembrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, potrivit noilor reguli, competiţiile sportive se vor putea desfășura cu spectatori în tribune, în limita a 30% din capacitatea maximă a spaţiului, atât în spații închise, cât și deschise.

Participarea la aceste activități este permisă doar pentru persoanele care dețin certificat verde, respectiv:

  • sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  • se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Accesul spectatorilor în tribune este permis doar în intervalul orar 05:00 – 21:00. Această măsură reprezintă un câștig major pentru sport, sportivi și iubitorii sportului.

“Este o primă măsură în favoarea sportului, pe care noul guvern o adoptă din prima zi, după cea de reorganizare a MTS ca Ministerul Sportului. Desigur, este nevoie de multă responsabilitate și pe mai departe. Este nevoie de respectarea măsurilor în vigoare și de continuarea campaniei de vaccinare, pentru că doar așa putem limita efectele negative ale acestei pandemii și reveni spre normalitate”, a declarat ministrul Sportului, Eduard Novak.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed