Sporting Lisabona a renunţat la transferul lui Marius Niculae

0

O Jogo notează că oficialii de la Sporting au decis să renunţe la transferul românului, dar nu exclud posibilitatea de a-l aduce în vară.

Regulamentele FIFA nu permit ca un jucător să evolueze pentru mai mult de două cluburi într-un sezon, în intervalul 1 iulie – 30 iunie. Niculae a jucat pentru Dinamo la 14 iulie 2012, în Supercupa României, cu CFR Cluj, iar apoi a fost transferat la FC Vaslui.

Joi dimineaţă, Sporting Lisabona anunţase pe site-ul oficial că atacantul echipei FC Vaslui, Marius Niculae, revine la gruparea lusitană, precizând că românul a fost mereu „un jucător foarte îndrăgit de fani”. Marius Niculae, care a efectuat şi vizita medicală, ar fi urmat să semneze un contract pe un an şi jumătate cu formaţia Sporting Lisabona.

Marius Niculae, în vârstă de 31 de ani, a jucat în cariera sa la formaţiile Dinamo Bucureşti, Sporting Lisabona, Standard Liege, FSV Mainz, Inverness, Kavala şi FC Vaslui.