Statul român s-a făcut Stăpânul Inelelor. PREȚURILE vor SĂRI în AER

Bijuteriile comercializate în România se vor scumpi, iar, cel mai probabil, multe dintre cele nevândute până la 1 iulie vor fi retrase de pe piață, susțin bijutierii, după adoptarea, pe 1 martie, a unei ordonanțe de urgență care prevede aplicarea mărcii statului pe toate obiectele din metale prețioase.

 

Ei vor introduce în prețul obiectelor pe care le vând costurile cu maşini securizate până la sediile unde statul face marcarea şi tarifele efective care le plătesc pentru imprimarea mărcii statului pe fiecare bijuterie.

 

Ordonanța de Urgență acor dă o perioadă de tranziție, în care agenții economici vor putea comercializa produse cu marca de garanție proprie. Astfel, până la data de 30 iunie 2018, se acceptă comercializarea obiectelor marcate de comerciant. În această perioadă, produsele din metale prețioase nou înregistrate în gestiune vor fi marcate cu marca statului.

 

„OUG ascunde alte interese decât cele ale românilor”

 

 

„Suntem convinşi ca forțarea lucrurilor prin acest OUG ascunde alte interese decât cele ale românilor. Noi mai atragem atenția asupra următorului lucru: s-a forțat reglementarea prin acest OUG în pofida faptului ca în procesul de legiferare există proiectul de lege PL-x 445/2010, pentru modificarea şi completarea OUG 190/2000 privind regimul metalelor prețioase şi pietrelor prețioase în România, care este în ultima comisie a Camerei De putaților, cea Juridică, urmând să intre plenul Camerei şi legea ar fi gata”, a declarat pentru Evenimentul zilei, Heintz Karl, preşedintele Patronatului Bijutierilor din România (PBR).

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed