„Statul trebuie să recupereze 640.000 de euro de la Iohannis”. Fost șef ANAF: Am solicitat autorităților să confişte imobilul din Sibi

0

Bodu susține că prejudiciul în dosarul familiei Iohannis se ridică la 640.000 de euro.

„Am solicitat ANAF și Primăriei Sibiu (printr-o scrisoare recomandată) să pună în executare hotararea Curții de Apel Brașov din 12 noiembrie 2015, prin care s-a dispus reîntoarcerea imobilului din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 29, în proprietatea statului, titlul de proprietate al lui Iohannis Klaus Werner, Iohannis Carmen Georgeta și Baștea Rodica fiind desființat. În acest scop, am solicitat ANAF și Primăriei Sibiu să ceară întabularea dreptului de proprietate al statului în Cartea Funciară. Menționez că hotărârea ce trebuie pusă în executare este definitivă și irevocabilă, contestația în anulare aflată pe rol nefiind suspensivă de executare si nepunând in discuție fondul litigiului. Am solicitat, de asemenea, ca ANAF și Primăria Sibiu să reintre în posesia imobilului, notificând actualul chiriaș în vederea evacuării spațiul închiriat, în condițiile în care locatorul și-a pierdut calitatea de proprietar (cred, însă, că locatarul, o bancă comercială, va rezilia contractul de locațiune și va elibera imobilul în mod voluntar, pentru a evita o procedură de evacuare, cu costurile aferente de imagine). Nu în ultimul rând, am solicitat ca ANAF și Primăria Sibiu să demareze procedura recuperării, prin instituirea de sechestre și popriri, de la posesorii neproprietari, a fructelor civile (chiriile) încasate, în calitate de locatori, după data primei cereri de chemare în judecată, moment când aceștia au devenit posesori de rea-credință. Așa cum spunea dl. Klaus Iohannis, Președintele României, în 24 februarie 2015, „recuperarea prejudiciilor este obligatorie, nu opțională pentru autoritățile statului”. În cazul de față, suma se ridică la aproximativ 640.000 de euro, conform estimărilor RISE Project”, scrie fostul șef al Fiscului pe Facebook.

mai multe, pe B1.RO