Steaua a făcut o ofertă de 500.000 de euro pentru Zaharia (NewsIn)

‘Dacă Dady a refuzat să vină la noi, iar Iacob este accidentat, nu am putut să nu mai aducem pe nimeni, aşa că l-am ales pe Zaharia. Hagi l-a cerut pe atacant, nu va veni cu forţa’, a declarat Adrian Ilie, care a confirmat că oferta este de 500.000 de euro.

Oficialul Stelei a mai spus că a primit deja un răspuns pozitiv din partea sârbului Vladimir Ivic, dar numai verbal şi că aşteaptă unul oficial până la finalul săptămânii. În schimb, în legătură cu achiziţionarea lui Camus de la Charleroi, Ilie este pesimist, afirmând că nu a mai primit nicio veste de la fotbalist: ‘Le-am făcut o ofertă concretă amândurora, dar până acum cel care şi-a dat un acord verbal a fost Ivic. Cu Camus nu am vorbit deloc’.

Adrian Ilie a mai dezvăluit că Steaua a încercat să îl transfere în aceste zile pe fundaşul împrumutat de AS Roma la Livorno, Samuel Kuffour. ‘S-a încercat aducerea sa, dar din păcate, în condiţiile actuale ne este imposibil să îl transferăm. Are un salariu prea mare’, a încheiat managerul sportiv.

Kuffour, 31 de ani, este internaţional ghanez care aparţine clubului italian AS Roma şi care sezonul trecut a fost împrumutat la Livorno. În cariera sa, fundaşul a mai trecut pe la King Faisal Babes, AC Torino, Bayern Munchen si FC Nurnberg.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed