Antrenorul echipei Steaua, Laurenţiu Reghecampf, a declarat după victoria cu FC Copenhaga că acest succes îi va ajuta pe jucătorii lui să se califice în primăvara europeană: “A fost un meci greu. Am spus de la început că toate echipele au şanse să se califice. E o grupă puternică, cu echipe care pot produce surprize. Am câştigat un meci foarte important. În cea de-a doua repriză am reuşit să ne impunem ritmul şi ne-am creat mai multe ocazii. E o victorie mare pentru noi care ne va ajuta să ne calificăm în primăvara europeană. Am văzut trei-patru meciuri ale celor de le Copenhaga, dar nu am ştiut că pot avea o posesie atât de bună la mijlocul terenului. Au fost peste noi la acest capitol şi abia în repriza a doua am reuşit să punem probleme. Au arătat că sunt o echipă puternică”, conform RFI.
În tabăra perdanţilor, antrenorul echipei FC Copenhaga, Ariel Jacobs, spune că Steaua a avut o singură ocazie importantă şi nu a creat mari probleme jucătorilor săi: “Normal că am o senzaţie neplăcută. Consider că Steaua a avut o singură ocazie importantă, în rest nu a pus mari probleme echipei mele şi nu cred că putea să marcheze. În prima repriză am obsevat că jucătorii mei au pierdut multe baloane sub presiunea creată de public. Dar e vorba de jucători tineri şi maturitatea vine odată cu timpul. În prima parte am avut două-trei ocazii de a marca, dar pe parcursul unui meci se întâmplă ca una din echipe să marcheze şi cu cât se apropie finalul, e mai greu să egalezi”.
Iată şi alte rezultate înregistrate în meciurile jucate joi în Liga Europa:
Grupa A
Anji Mahacikala (Rusia) – Young Boys Berna (Elveţia) 2-0
A marcat: Eto’o ’62 (penalty), ’90
FC Liverpool (Anglia) – Udinese (Italia) 2-3
Au marcat: Shelvey ’23, Suarez ’75 / Di Natale ’46, Coates ’70 (autogol), Pasquale ’72
Grupa B
Academica Coimbra (Portugalia) – Hapoel Tel-Aviv (Israel) 1-1
Au marcat: Cisse ’47 / Damari ’90+2
Atletico Madrid (Spania) – Viktoria Plzen (Cehia) 1-0
A marcat: C. Rodriguez ’90+3
Grupa C
Olympique Marseille (Franţa) – AEL Limassol (Cipru) 5-1
Au marcat: Fanni ’42, Mendes ’61, Remy ’76, ’90+3, Gignac ’90 / Ouon ’22
Borussia Monchengladbach (Germania) – Fenerbahce Istanbul (Turcia) 2-4
Au marcat: De Jong ’18, De Camargo ’74 / Cristian ’25, ’87, Raul Meireles ’40, Kuyt ’71
Grupa D
FC Bruges (Belgia) – Maritimo Funchal (Portugalia) 2-0
Au marcat: Bacca ’57, Vleminckx ’71
Newcastle United (Anglia) – Girondins Bordeaux (Franţa) 3-0
Au marcat: Ameobi ’16, Henrique ’40 (autogol), Cisse ’46
Grupa E
Molde FK (Norvegia) – VfB Stuttgart (Germania) 2-0
Au marcat: Berget ’58, Chima ’88
Steaua Bucureşti (România) – FC Copenhaga (Danemarca) 1-0
A marcat: Sigurdsson ’82
Grupa F
AIK Solna (Suedia) – Dnepr Dnepropetrovsk (Ucraina) 2-3
Au marcat: Danielsson ‘5, Goitom ’45+1 / Kalinici ’41, Mandziuk ’74, Selezniov ’83
PSV Eindhoven (Olanda) – SSC Napoli (Italia) 3-0
Au marcat: Lens ’19, Mertens ’41, Marcelo ’52
Grupa G
FC Basel (Elveţia) – RC Genk (Belgia) 2-2
Au marcat: Streller ’71 (penalti), ’85 / De Ceulaer ’10, Vossen ’38
Videoton (Ungaria) – Sporting Lisabona (Portugalia) 3-0
Au marcat: Paulo Vinicius ’15, Filipe Oliveira ’21, Nikolici ’35
Grupa H
Neftci Baku (Azerbaidjan) – Internazionale Milano (Italia) 1-3
Au marcat: Canales ’53 / Coutinho ’10, Obi ’30, Livaja ’42
Rubin Kazan (Rusia) – Partizan Belgrad (Serbia) 2-0
Au marcat: Gokdeniz Karadeniz ’45, Riazanţev ’48
Grupa I
Hapoel Kiryat Shmona (Israel) – Olympique Lyon (Franţa) 3-4
Au marcat: Abuhazira ‘7, ’66 (penalti), Levi ’51 / Fofana ’17, ’90+2, Monzon ’22, Reveillere ’31
Sparta Praga (Cehia) – Athletic Bilbao (Spania) 3-1
Au marcat: Zapotocny ’26, Balaj ’41, Husbauer ’56 (penalti) / De Marcos ’73
Grupa J
Lazio Roma (Italia) – NK Maribor (Slovenia) 1-0
A marcat: Ederson ’62
Panathinaikos Atena (Grecia) – Tottenham Hotspur (Anglia) 1-1
Au marcat: Toche ’77 / Dawson ’35
Grupa K
Metalist Harkov (Ucraina) – Rapid Viena (Austria) 2-0
Au marcat: Edmar ’66, Cleton Xavier ’80
Rosenborg Trondheim (Norvegia) – Bayer Leverkusen (Germania) 0-1
A marcat: Kiessling ’76
Grupa L
Hannover ’96 (Germania) – Levante (Spania) 2-1
Au marcat: Huszti ’21 (penalti), Ya Konan ’49 / Michel ’10 (penalti)
Helsingborgs (Suedia) – Twente Enschede (Olanda) 2-2
Au marcat: Djurdici ‘7, ’43 / Bengtsson ’74, Douglas ’88.







