Ştiri economice cu Adriana Nedelea, la Prima TV

0

Nedelea va dezbate duminica subiectul economic principal al săptămânii şi va aduce informaţii de interes, de la călătorii şi pensii până la noutăţi despre salarii.

„Din 1 august vom dezbate subiectele economice care au impact asupra traiului nostru şi vom afla şi răspunsurile din partea guvernanţilor, îi vom avea în studio pentru a şti cum ne va merge şi cum ne influenţează deciziile luate de ei. Vorbim şi cu oameni la început de drum în business, vrem să ştim şi ce se mai întâmplă în piaţa muncii, ce muncim, cum mai muncim şi în ce fel ni s-au schimbat joburile în această perioadă”, spune Adriana Nedelea.

În emisiunea ce va fi difuzată la Prima TV va fi prezent şi Cristi Citre, jurnalist Profit News, în calitate de invitat permanent.

Adriana Nedelea va explica, începând de luni, 19 iulie, în „Focus la Prima Oră”, toate dilemele legate de economie. Cele mai importante şi utile ştiri economice vor fi prezente la Prima TV, de luni până vineri, de la 09:30, într-un segment dedicat ştirilor economice.

„Ne interesează cele mai importante informaţii economice Profit.ro, despre joburi, preţuri, piaţa imobiliară, salarii, creştere economică, noi măsuri luate de Guvern. Eu zic că educaţia financiara este cel mai important domeniu pentru fiecare dintre noi. Cunoşterea ne deschide mintea şi sufletul şi ne ajută să ne adaptăm, poate, mai uşor vremurilor pe care le trăim. M-am alăturat echipei Profit News pentru ca sunt om de televiziune de stiri şi cred că putem construi ceva credibil si puternic în piaţa media din România. Iar la Prima TV am găsit plăcerea de a colabora cu profesionişti, cu oameni cu ani buni de experienţă în domeniu”, adaugă jurnalista.