money.ro
Actualitatemoney.ro

10.000 de angajaţi din sectorul feroviar privat ar putea intra în şomaj

Publicat la 13.07.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
10.000 de angajaţi din sectorul feroviar privat ar putea intra în şomaj

“Şantiere precum cel de reparaţii pe calea ferată, de pe Valea Oltului, sau cel de la Galaţi (electrificare) se vor închide, iar constructorii îşi vor trimite oamenii în şomaj. În sectorul feroviar privat sunt, în prezent, în jur de 120.000 de angajaţi, mai mulţi decât în sectorul de stat”, a declarat pentru Business Standard Ştefan Roşeanu, secretar general al AIF. Pe de altă parte, de la începutul anului şi până în prezent, aproximativ 300 de trenuri (respectiv 20-25% din totalul trenurilor de călători şi de marfă), care se aflau în circulaţie la începutul anului, au dispărut, printre principalele cauze aflându-se sistemul de taxare al sistemului feroviar - TUI (Taxa de Utilizare a Infrastructurii), care este de şase ori mai mare decât vinieta pentru drumuri. Constantin Pestrea, preşedintele Asociaţiei Transportatorilor Feroviari din România (ATFER), a declarat ieri că, în prezent, calea ferată se află în colaps din cauza proastei administrări din ultimii 20 de ani.

Asociaţiile atrag atenţia şi spun că, în acest an, au fost alocate de la buget 1,2 mld. lei pentru investiţii, în condiţiile în care necesarul ar fi de 2,4 mld. lei numai pentru reparaţii şi întreţinere, iar dacă s-ar adăuga şi modernizarea, suma ar ajunge la 4 mld. lei. De asemenea, reprezentanţii celor două asociaţii solicită menţinerea TUI la acelaşi nivel, de 14 lei/tren/kilometru, şi protestează faţă de proiectul Ministerului Transporturilor de a modifica modul de calcul şi de a majora taxa. “La trenurile de marfă, taxa este de 14 lei/tren/kilometru, un tarif nici mic, dar nici mare, în comparaţie cu Europa.

Prin noua formulă, au fost măriţi unii coeficienţi, care au dus costul mediu la 15,5 lei/tren/kilometru. Propunerea noastră este să se rămână la 14 lei, cum este de aproximativ patru ani”, a declarat Pestrea. Conform noii metode de calcul, TUI va fi calculat în funcţie de tonajul trenului şi de ruta pe care circulă. Rutele vor fi clasificate în funcţie de tipul acestora, respectiv electrificate şi neelectrificate, precum şi de viteza maximă de circulaţie. Totodată, potrivit lui Pestrea, după noua formulă de calcul, taxa ar putea ajunge la 28 lei/tren/kilometru - în cazul unui tren de 3.000 tone, pe o relaţie mai scumpă, cum ar fi Bucureşti-Constanţa.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite