Îngrijirea paliativă se referă la creşterea calităţii vieţii pacienţilor cu boli incurabile, aflaţi în stadii terminale, prin tratamente de reducere a durerii şi suport psihologic. Nevoia pentru astfel de servicii este mare în România - statisticile arată că în ţara noastră doar 5% din bolnavii diagnosticaţi cu cancer în fază terminală beneficiază de îngrijire paliativă.
„Cu ajutorul companiei farmaceutice GSK am reuşit nu doar să punem bazele dar şi sa dezvoltăm continuu serviciile de îngrijire paliativă specializată, atât în România cât şi în regiune” a declarat Alice Paterson, Campaign Director al HOSPICE Casa Speranţei.
Pascal Prigent, directorul general al GSK România, a declarat la rândul sau: „Suntem mândri de acest parteneriat cu HOSPICE Casa Speranţei şi vom continua să susţinem proiectele menite să extindă serviciile de paliaţie în România în toate dimensiunile – de la sprijin financiar la dedicarea angajaţilor noştri, prin activităţi de voluntariat, ca parte a proiectelor de responsabilitate socială pe care le derulăm aici”.
În contextul acestui parteneriat, în 2009, Patrick Desbiens (fost director general GSK România), a pus bazele comitetului Honorary Patrons of Hope, format din reprezentanţi ai HOSPICE, diplomaţi, oameni de afaceri, filantropi şi manageri din România, comitet înfiinţat cu obiectivul de a strânge fonduri pentru ridicarea unui centru de tip HOSPICE în Bucureşti.
Donaţiile GSK în acest proiect au fost realizate prin programul GSK Global Community Partnership, derulat de companie la nivel global, iar acestui sprijin i s-au alăturat şi sumele provenite din donaţii individuale sau cele ale altor companii. Aceste donaţii s-au ridicat până acum la 2,7 milioane de euro, dar mai este încă nevoie de fonduri pentru a oferi şansa unui număr de 750 de pacienţi să beneficieze an de an de tratament şi suport susţinut în noul centru HOSPICE. Acesta se va construi din această vară în Bucureşti şi urmează să fie inaugurat anul viitor.
De altfel, GSK a susţinut anterior HOSPICE Casa Speranţei în punerea bazelor unui alt proiect – este vorba despre demararea, în 2005, a programului de extindere a serviciilor paliative pentru copiii aflaţi în stadii avansate ale unor boli incurabile atât în România, cât şi în alte ţări din Sud-Estul Europei - Moldova, Albania, Bulgaria, Macedonia şi Serbia – şi extinderea cunostinţelor de specialitate în acest domeniu prin instituirea unui centru regional de pregatire şi a unor echipe specializate mobile.
GSK s-a implicat în cauza paliaţiei nu doar cu ajutor financiar ci şi alături de angajaţii săi. Astfel, o parte dintre angajaţii GSK au alergat pentru cauza paliaţiei la ediţiile din 2009, 2010 şi 2011 ale Maratonului Bucureştiului. De asemenea, angajaţii GSK din fabrica din Braşov derulează an de an activităţi de voluntariat pentru centrul HOSPICE din Braşov în cadrul unui program intern intitulat Orange Day - evenimentul anual al GSK dedicat voluntariatului, în care angajaţii GSK din întreaga lume, inclusiv cei din România, se implica în sprijinirea comunitaţilor locale.
Alţi angajati GSK au ales să sprijine cauza cumparând obiecte realizate manual de pacienţii din centrul HOSPICE de la Braşov sau direcţionând 2% din impozit către fundaţie. De asemenea GSK a donat către centrul HOSPICE din Braşov echipamente IT, mobilier şi echipamente de lucru pentru susţinerea activităţilor administrative din centrul de îngrijire.
Mai mult, printre programele interne ale GSK care susţin cauza HOSPICE se regăseşte şi programul de voluntariat intern numit PULSE - prin care angajaţii GSK din întreaga lume lucrează alături de ONG-uri partenere timp de 3 sau 6 luni, partenerul din România al GSK fiind chiar HOSPICE Casa Speranţei. În cadrul acestui program, trei membre ale echipei GSK, Angela Boghiu din România, Courtney Hartstein din Statele Unite ale Americii şi Anke Helten din Germania au aplicat în programul voluntariat pentru a lucra timp de 6 luni pentru HOSPICE Casa Speranţei.
Misiunea Angelei Boghiu (foto) ca voluntar la HOSPICE a început în 2010, ea lucrând la sediile HOSPICE fundaţiei din Braşov şi Bucureşti unde, alături de angajaţii fundaţiei, s-a ocupat de strangerea de fonduri pentru pacienţii incurabili, prin Campania “2%”, dar şi de obţinerea de sponsorizări. Rezultatul proiectului la care a lucrat Angela a fost unul de succes pentru că a reuşit să adune din formularele strânse suma de 20.000 Euro şi în continuare ea ţine legătura cu cei de la HOSPICE şi cu cei care îşi doresc să susţină cauza.
Courtney Hartstein, care lucrează în echipa comercială a GSK SUA şi Anke Helten, din echipa de Comunicare a GSK Germania, au fost voluntare timp de 6 luni fiecare la HOSPICE Casa Speranţei în Bucureşti, misiunea lor fiind aceea de a atrage donaţii prin creşterea notorietăţii paliaţiei şi a nevoii pentru noul centrul de îngrijire din Bucureşti.
Cel mai recent, Anke Helten a fost voluntară pentru HOSPICE în 2011 pentru ca îşi dorea să vada şi să înţeleagă realitatea cu care se confruntă bolnavii incurabili, experienţă care o ajută şi în viaţa profesională - comunicările cu presa ale lui Anke despre diferite produse care salvează vieţile oamenilor ilustrează acum mai bine realitatea cu care se confruntă pacienţii.
Îngrijirea paliativă este îngrijirea activă totală a pacientului cu boală incurabilă în fază avansată. Scopul acestei îngrijiri îl reprezintă îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor şi a familiilor acestora, prin controlul simptomelor chinuitoare, oferirea de suport emoţional, sprijin spiritual şi social.
Fundaţia HOSPICE Casa Speranţei - prima organizaţie de caritate din România având ca misiune îngrijirea bolnavilor incurabili în faze avansate şi terminale, în special bolnavi de cancer. Serviciile HOSPICE sau "ale îngrijirii paliative specializate" contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii bolnavilor incurabili prin tratamentul durerii şi a celorlalte simptome asociate, suport psiho-emoţional, social şi spiritual. HOSPICE Casa Speranţei promovează îngrijirea paliativă în România de 20 ani. Serviciile sunt gratuite şi se adresează oamenilor din Braşov, Bucureşti şi Făgăraşi şi a devenit centru de excelenţă în Europa de Sud –Est.
GlaxoSmithKline (GSK) - una dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, al cărei portofoliu are la bază o substanţială activitate de cercetare şi dezvoltare. GlaxoSmithKline se dedică îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, ajutându-i pe aceştia să realizeze mai multe, să se simtă mai bine şi să trăiască mai mult.
În România, GSK sprijină mai multe proiecte pentru sănătate şi educaţie în sănătate:
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.