money.ro
Piețe financiareMoney.ro

100 de infracţiuni economice în ultima săptămână

Publicat la 17.09.2011, 10:30:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
100 de infracţiuni economice în ultima săptămână

Potrivit unui comunicat de presă, poliţiştii din cadrul formaţiunilor de investigare a fraudelor, sub directa coordonare a Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), în urma acţiunilor desfăşurate, în perioada 10-16 septembrie, au depistat 100 de infracţiuni de natură economică.

Astfel, poliţiştii au depistat 47 de infracţiuni de evaziune fiscală, 17 înşelăciuni în relaţiile comerciale, 11 falsuri în înscrisuri, patru de delapidare, două de abuz în serviciu, trei infracţiuni la Legea cecului,  şapte infracţiuni la Legea 86/2006 privind Codul Vamal, două infracţiuni la Legea Codului Fiscal şi câte o infracţiune la Legea societăţilor comerciale, Codul Muncii şi o infracţiune de spălare de bani.

Pentru săvârşirea acestor fapte sunt suspectate 89 de persoane, patru dintre acestea fiind cercetate în stare de reţinere sau arest preventiv. De asemenea, în opt dosare complexe se efectuează cercetări faţă de zece persoane, faptele comise având urmări deosebit de grave prin cuantumul prejudiciului sau al numărului mare de persoane implicate, spun reprezentanţii Poliţiei Române.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite