money.ro
Piețe financiaremoney.ro

11.000 de oameni au plecat din companiile de pe Bursă

Publicat la 18.11.2009, 22:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
11.000 de oameni au plecat din companiile de pe Bursă

La finele lunii septembrie, cele 50 de firme de pe piaţa principală a Bursei aveau 81.717 angajaţi, cu 12% mai puţini faţă de perioada similară din 2008. Totuşi, cheltuielile cu salariile şi indemnizaţiile au avut o scădere modestă, de numai 1%, până la aproape trei miliarde de lei.

“Nu cred că s-a terminat valul de disponibilizări, cel puţin în prima parte a anului viitor vom vedea noi concedieri. Cheltuielile cu salariile au rămas la acelaşi nivel în special ca urmare a compensaţiilor date angajaţilor la plecare”, a declarat Manuela Ogrinja, analist în cadrul societăţii de brokeraj EFG Eurobank Securities.

Potrivit datelor centralizate, 40 de firme au făcut disponibilizări în perioada menţionată, cinci au rămas cu acelaşi număr de angajaţi, şi alte cinci au angajat în total 910 persoane, cei mai mulţi (397) mergând la BRD.

Circa jumătate din numărul total de disponibilizaţi au provenit de la Petrom, cea mai mare companie românească de la Bursă. Excluzând efectul Petrom, companiile listate au renunţat la 5.560 de angajaţi, iar scăderea cheltuielilor cu salariile a fost de 5,6%.

Cheltuielile făcute de Petrom cu salariile şi indemnizaţiile au ajuns, în primele nouă luni, la 1,45 miliarde de lei (340 mil. euro), suma fiind aproape egală cu cheltuielile totale pentru salarii ale celorlalte companii luate în calcul. Reduceri importante de personal au mai făcut în perioada menţionată şi Alro, Oltchim Râmnicu-Vâlcea, Banca Transilvania şi Mechel Târgovişte, toate cu peste 500 de disponibilizări.

SIF-urile şi companiile care activează în domeniul imobiliar au făcut cele mai mari economii la capitolul “cheltuieli cu salariile şi indemnizaţiile”, în condiţiile în care acestea au fost puternic lovite de criză încă din 2008. Transilvania Construcţii (COTR) a avut cea mai mare reducere a cheltuielilor cu salariile, respectiv 57%. Scăderi de peste 50% au făcut şi SIF Banat-Crişana şi SIF Oltenia în timp ce Impact Developer&Contractor şi-a redus cheltuielile cu salariile cu 43% şi a disponibilizat 68 de angajaţi, reprezentând o scădere de 41% faţă de perioada similară a anului trecut.

Pe locul al doilea în topul companiilor cu cele mai multe disponibilizări se află producătorul de aluminiu Alro Slatina, care a renunţat în 2009 la aproape 1.100 de angajaţi şi şi-a redus cheltuielile cu salariile şi indemnizaţiile cu 23%, în condiţiile în care profitul producătorului de aluminiu a scăzut de trei ori în primele trei trimestre.

În sectorul bancar, doar Banca Transilvania a făcut disponibilizări, renunţând la 608 angajaţi, în condiţiile în care BRD şi Banca Comercială Carpatica au angajat 397, respectiv 176 de persoane. La capitolul cheltuieli salariale, 34 de firme au făcut reduceri, cuprinse între 0,7% şi 57%. Cea mai mare creştere la acest capitol a avut-o Zimtub, cheltuielile salariale crescând cu aproape 40%.

Potrivit datelor centralizate, salariu mediu brut lunar în companiile de la Bursă variază între un minim de 400 de lei şi un maxim de 7.700 de lei.

Angajaţii SIF-urilor sunt în topul celor mai bine plătiţi angajaţi, în condiţiile în care la SIF Transilvania şi la SIF Moldova salariu mediu brut lunar depăşeşte 7.000 de lei (peste 1.600 de euro). Cu salarii de peste 1.000 de euro se mai numără şi SIF Oltenia, SIF Muntenia, Zentiva şi Petrom.

În cadrul băncilor, salariu mediu brut la Banca Transilvania ajunge la aproape 3.000 de lei, în timp ce la BRD câştigul lunar pentru un angajat ajunge, în medie, la 3.600 de lei, iar angajaţii Băncii Carpatica au avut salariu brut lunar de 1.700 de lei.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite