15 ani de la moartea lui Ion Dolănescu, însă socotit drept ”regele muzicii populare românești” și cel mai bine plătit artist român în anii comunismului! Mâine, la Cimitirul Bellu, sunt așteptați zeci de iubitori ai cântecele artistului emblematic ce, ar fi împlinit 80 de ani.
Ion Dolănescu a trăit într-o viață cât alții în zece. A nășit peste 1000 de fini, încasa și 50.000 de lei pentru o nuntă (50 de salarii medii -n.r.),și, chiar dacă nu iubea băutura, făcea constant chefuri ce paralizau centrul Capitalei, spre disperarea autorităților din România socialistă. Care l-au trimis în judecată pentru o sumă fabuloasă oficial depusă de artist la CEC, 1 milion de lei (circa 500 de salarii medii la sfârșitul anilor '80).
Din cauza averii sale, Ion Dolănescu a fost la un pas de pușcărie! Ceaușescu i-a confiscat 1 milion de lei, o sumă colosală în anii ‘80
Pentru astfel de sume nejustificabile, exista o lege în care ajugeai direct la închisoare, pe viață. Averea sa a atras chiar furia lui Nicole Ceaușescu, care, chiar dacă îi iubea cântecele, a vrut să-l dea exemplu pentru a-i spera pe cei care se îmbogățeau prin mijloace neoficiale în comunism.
, care avea cumpărată o întreagă vilă istorică în centrul Capitalei (era aproape imposibil să cumperi un imobil fără alți chiriași) și conducea masină americană, Ford Taunus, a fost salvat de intervenția Ioanei Radu, solista preferată a dictatorului. Însă i-a fost confiscată întreaga sumă depusă.








