Potrivit ofertelor, cel mai ridicat plafon propus până în prezent este al Băncii Comerciale Române (BCR), de 450 milioane euro. BRD a alocat 200-250 milioane euro, Alpha Bank şi Banca Românească, aproximativ 100 milioane euro, CEC - 95 milioane euro, iar Volksbank - 75 milioane euro.
Guvernul a stabilit că băncile care dau credite ipotecare prin programul Prima Casă pot aplica o marjă de maximum 4% pe an peste rata EURIBOR la 3 luni în cazul împrumuturilor în euro, respectiv o marjă de cel mult 2,5% pe an peste rata ROBOR la 3 luni la creditele în lei.
Directorul general Euroest, Dragoş Dragoteanu a declarat, la The Money Channel, că Prima Casă va duce la creşterea vânzărilor de materiale de construcţii, a tranzacţiilor, dar şi a creditelor acordate de bănci. Rămâne de văzut cât de repede va fi implementat programul şi câte persoane vor avea acces la el, mai spune Dragoteanu.
"Pentru Guvernul Boc este o bila alba in conditiile in care se injecteaza o suma de bani pe piata imobiliara, aceata incluzand si piata constructiilor si cu siguranta exista un surplus pentru cei care lucreaza in domenii conexe", este de părere Dragoş Dragoteanu, director general EUROEST.
Nu la fel de optimist este managerul Adeplast, Marcel Bărbuţ: "Vom fi ajutati, dar nu chiar atat de mult si suma de 1 miliard este destul de mică."
Oamenii de afaceri cred că multe familii vor reuşi să atingă necesarul de 1000 de euro.


