Surpriza anului s-a produs la nivelul conducerii BVB şi a constituit-o retragerea din funcţia de preşedinte a lui Septimiu Stoica. Pe 19 noiembrie preşedintele BVB şi-a anunţat demisia şi a propus unificarea funcţiei de preşedinte cu cea de director general. Stoica a declarat atunci că la baza deciziei a stat o promisiune făcută la începutul mandatului.
De altfel nu este singura retragere de la conducerea Bursei din acest an. În vară, Cristian Sima şi-a dat demisia din Consiliu Bursei, după numai 4 luni, acuzând conducerea instituţiei de lipsă de tranparenţă, în locul acestuia fiind ales, două luni mai târziu, Mircea Botta.
Unul dintre cele mai importante evenimente ale anului 2007 a fost lansarea derivatelor. În toamna acestui an, BVB a introdus instrumentele futures pe indicii BET şi BET FI şi se pregăteşte pentru derivatele pe acţiuni.
Noile instrumente, mult aşteptate pe Bursa de Valori Bucureşti, nu s-au bucurat însă de prea mult success, soluţia salvatoare fiind instituţia market – makerului aprobată deja de Consiliul Bursei.
Tot la capitolul noutăţi, anul acesta au fost lansate drepturile de alocare, oferta Transgaz fiind prima de acest gen care a fost insoţită de aceste instrumente.
Intrarea în Uniunea Europeană a adus adus mai mulţi peţitori la Bursa de Valori Bucureşti. Din ce în ce mai multe burse internaţionale s-au arătat interesate să devină acţionare la Bucureşti. Cea mai directă a fost Bursa din Viena care a anunţat în presă că vrea să preia 5% din Bursa de Valori Bucureşti.
Din 2007, Morgan Stanley este primul acţionar străin la BVB. Banca americană a cumpărat 200 de acţiuni ce reprezintă 0,0044% din capitalul Bursei. Cel mai mare eveniment bursier al anului 2007 este însă oferta Transgaz care a avut un nivel record de suprasubscriere de 28 de ori, mişcând 1,8 miliarde de euro. În cadrul ofertei au subscris 12 mii 89 de investitori, un alt record pe piaţa de capital românească.
Tot din acest an a devenit operaţional Depozitarul Central care a preluat in totalitate operatiunile de compensare-decontare de la Bursa de Valori Bucuresti. De asemenea, din 2007, BVB are un nou site şi a lansat în opt oraşe ale tării prima campanie de atragere la cota Bursei de noi emitenţi.
2007 - anul evenimentelor la BVB
Publicat la 24.12.2007, 08:43:11
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
