“Nu trebuie sa avem nicio ezitare de a lista sectorul energetic la bursa”, a declarat ieri Vosganian. Ministrul Economiei promite listarea celor mai profitabile trei companii din portofoliu: Romgaz, Hidroelectrica si Nuclearelectrica, dar el considera ca solutia poate fi adoptata si pentru unitatile termoelectrice si pentru Societatea Nationala a Lignitului Oltenia (SNLO). “MEF si-a propus sa fie patron al sectorului de stat si sa obtina toate avantajele de care dispune piata libera, mai ales piata de capital”, a declarat ieri Vosganian. El este de parere ca Hidroelectrica si Nuclearelectrica sunt cele mai pregatite pentru listarea la bursa si ca o alta companie care va ajunge la bursa este Romgaz, dar momentul listarii depinde de modul in care fiecare societate se va pregati. “Incercam sa listam pe bursa si unitati termoelectrice, pentru atragerea de investitii, dar si a SNLO”, a adaugat ministrul. Vosganian isi doreste ca si compania energetica nationala, alcatuita din hidrocentrale, termocentrale, un complex energetic si filiale de distributie a energiei, pe care vrea sa o infiinteze dupa modelul grupurilor CEZ (Cehia) sau Enel (Italia), sa aiba actionariat privat, vanzarea actiunilor urmand sa fie realizata prin listare la bursa.
Referindu-se la listarea Transgaz, companie a carei oferta publica primara este prevazuta sa inceapa saptamana viitoare, Vosganian a reafirmat ca procentul de actiuni listate ar putea fi majorat fata de nivelul anuntat, de 10%, dar nu a mentionat la cat. Vosganian nu este singurul ministru liberal care vede in listarea la Bursa o solutie pentru privatizarea societatilor de stat.
Colegul sau de partid si de guvern, ministrul Transporturilor Ludovic Orban, a promis si el privatizarea prin bursa a noua societati din portofoliu. Pe lista companiilor lui Orban se numara Societatea de Administrare Active Feroviare SAAF, Metrorex, Compania Nationala Aeroportul International Henri Coanda - Bucuresti, Compania Nationala Aeroportul International Bucuresti Baneasa - Aurel Vlaicu, Aeroportul International Mihail Kogalniceanu - Constanta, Aeroportul International Timisoara - Traian Vuia, Administratia Canalelor Navigabile, Administratia Porturilor Dunarii Maritime si Administratia Porturilor Dunarii Fluviale.





