money.ro
ActualitateDenisa Gelatu

26 iunie, Ziua Drapelului Național

Publicat la 26.06.2023, 10:34:04

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
26 iunie, Ziua Drapelului Național

Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național printr-o lege adoptată în 1998.

Potrivit legii, această zi de 26 iunie este marcată de autoritățile publice prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, și prin ceremonii militare specifice, în unitățile Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.

Imnul şi stema reprezintă simbolurile naţionale de respect, de demnitate şi onoare, a declarat premierul Nicolae Ciucă în Piaţa Tricolorului din Capitală la ceremonia publică de Înălţare a Drapelului României.

"Stema naţională şi imnul naţional reprezintă simbolurile naţionale de respect, de demnitate şi onoare, reprezintă respectul faţă de istorie, faţă de prezent şi mai ales faţă de viitor. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au participat şi îndeosebi organizatorilor acestei activităţi. Am putut să vedem alături de instituţiile statului, societatea civilă un gest cât se poate de frumos şi emoţionant şi le mulţumesc copiilor că în această dimineaţă au fost alături de noi să sărbătorim Ziua Drapelului. La mulţi ani!", a precizat acesta.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite