"Estimăm că între 3.000 şi 4.000 de persoane sunt prinse sub dărâmături", a spus El-Mostafa Benlamlih, coordonator pentru asistenţă umanitară din partea ONU.
"În general se consideră că durata maximă de supravieţuire pentru o persoană prinsă sub dărâmături în urma unui cutremur este de cinci zile", a precizat el.
Un responsabil al Federaţiei Internaţionale a Crucii Roşii a vorbit despre aceeaşi estimare, bazată pe vizitele în oraşul Padang. "Numărul este de 4.000", a spus el, subliniind însă că mai există speranţă pentru supravieţuitori.
"Am experienţa marilor seisme şi, dacă ai o pungă de aer, supravieţuieşti", a explicat oficialul.
ONU a evaluat numărul deceselor la 1.100, iar autorităţile locale au spus că 777 persoane au murit în urma seismului. Experţi elveţieni şi niponi acţionează deja, cu material cu infraroşu, în Padang, cel mai afectat oraş.
În acest oraş portuar cu un milion de locuitori, salvatorii locali se plâng că nu au echipamentele necesare, dar vineri au reuşit să scoată de sub dărâmături mai multe persoane, printre care două studente prinse sub ruinele şcolii.
În Padang, circa un sfert dintre clădiri au fost distruse sau avariate.
4.000 de persoane sunt prinse sub dărâmături în urma seismului din Sumatra
Publicat la 03.10.2009, 08:00:32
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
