”Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a finalizat evaluarea tuturor cererilor tinerilor fermieri pentru finanţarea exploataţiilor agricole, depuse în sesiunea derulată la nivel naţional şi, pentru prima oară, în diaspora la nivelul întregii Uniuni Europene, în perioada 15 iulie – 15 octombrie 2020. AFIR a primit online 778 de solicitări de finanţare în valoare totală de 31.870.000 de euro. Dintre acestea, 10 cereri de finanţare, însumând 410.000 de euro, au fost depuse de către tinerii fermieri români care lucrează în străinătate (componenta diaspora)”, arată agenţia.
Cele mai multe solicitări de finanţare, 200, au fost depuse de tinerii fermieri pentru investiţii în horticultură, valoarea lor fiind de 8,16 milioane de euro. De asemenea, AFIR a primit 146 de cereri de finanţare pentru culturi de câmp, cu o valoare de 5,94 milioane de euro.
Pentru culturi mixte, 138 de tineri fermieri au depus solicitări de finanţare în valoare de 5,63 milioane de euro. Totodată, o altă ramură agricolă care a prezentat interes este apicultura, pentru care s-au depus 97 de cereri de finanţare, în valoare de 3,88 milioane de euro.
Cu privire la investiţiile mixte, atât vegetal, cât şi zootehnic, AFIR a primit 81 de solicitări de finanţare, însumând 3,43 de milioane de euro.



