money.ro
Actualitatemoney.ro

5.200 de joburi disponibile pe BestJobs

Publicat la 26.07.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
5.200 de joburi disponibile pe BestJobs

“Raportat la 2008, publicarea de anunţuri vacante nu a păstrat anul acesta linia ascendentă a anului trecut, numărul joburilor înregistrate pe site reflectând nevoile stricte ale angajatorilor, aflaţi sub influenţa recesiunii şi a bugetelor reduse pentru recrutare. Am înregistrat scăderi în unele domenii, iar stabilitate - în altele. Totuşi, din luna mai a acestui an, cifrele arată o creştere graduală. În prezent, avem pe site 5.202 oferte de muncă pe piaţa locală”, spune Carmen Hădărău, specialist marke­ting în cadrul BestJobs. Numărul aplicaţiilor, în prima parte a acestui an, a fost de trei ori mai mare în raport cu ofertele active de pe site şi de cinci ori mai mare comparativ cu perioada similară din 2008. Şi numărul de CV-uri nou-create în perioada ianuarie-iunie 2009 a crescut cu peste 30% faţă de perioada similară din 2008.

În prezent, perioada de timp necesară pentru găsirea unui job a crescut semnificativ, comparativ cu prima parte a anului trecut. “În ceea ce priveşte ofertele de locuri de muncă pentru străinătate, se remarcă o uşoară scădere comparativ cu anul trecut. În acest moment, pe BestJobs avem 214 oferte de muncă, setate exclusiv pe străinătate”, adaugă Carmen Hădărău. Cele mai multe oferte de joburi din străinătate provin din Germania, Franţa, Marea Britanie, Cehia şi Italia, iar cele mai solicitate profesii sunt cele de ingineri (cu diverse specializări), tour manageri şi stewardese, potrivit datelor BestJobs.

Oferta salarială din străinătate este, în continuare, mai mare decât cea de pe piaţa locală. În Marea Britanie, salariile din domeniul hotelier variază, în funcţie de job, între 12.000 şi 20.000 de lire sterline pe an. Pe vasele de croazieră, salariile pot ajunge la 2.000 de euro pe lună, în timp ce un post de tâmplar este plătit, în Franţa, cu 1.300 de euro

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite