money.ro
Actualitatemoney.ro

5 mld. € - serviciile bancare catre romanii din diaspora

Publicat la 19.11.2007, 22:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
5 mld. € - serviciile bancare catre romanii din diaspora

Romanii care lucreaza in afara granitelor au la dispozitie tot mai multe filiale ale bancilor din Romania, care le pun la dispozitie nu doar canale de trimitere a banilor catre familii, ci pachete de produse menite a-i fideliza.

Primele banci care se adreseaza direct nerezidentilor sunt BRD-Societe Generale, al doilea jucator de pe piata bancara, si UniCredit Tiriac Bank, a sasea banca din sistem, dupa cota de piata.

“Baza de acordare a creditelor o reprezinta veniturile din salariile realizate in strainatate de catre cetatenii romani. Finantam cu 100% proiectele imobiliare, la dobanzi de 6% + Euribor la 3 luni (Euribor este rata dobanzii la creditele in euro, practicata intre principalele banci europene - n.red.)

Gradul de indatorare este de 70%, dar perioada de gratie pe care o oferim este de pana la un an”, a declarat pentru Business Standard Clara Grigore, oficialul SocGen Paris, desemnat sa se ocupe de acest proiect.

Subsidiara locala a SocGen, BRD, a incheiat parteneriate cu bancile La Caixa (Spania) si cu reprezentantele SocGen din Spania, oferind servicii tarifate preferential, in speranta ca muncitorii romani de afara vor trimite banii acasa prin serviciile BRD.

De asemenea, francezii de la BRD au instituit si o linie telefonica speciala (0040 21 302 61 61) - serviciul Vocalis International, care functioneaza sapte zile din sapte, intre orele 8.00 si 22.00 (ora Romaniei).

“In Franta, cei care deschid un cont la SocGen pot face viramente cu 15 euro + 0,15% din suma. Banca ofera si un card Mastercard, produsele atasate titularului de cont fiind creditul imobiliar in Romania, pe baza veniturilor din Franta, la o dobanda preferentiala”, a declarat pentru Business Standard Clara Grigore, reprezentantul SocGen in relatia cu romanii din Franta.

In afara Bancii Romane de Dezvoltare, pe “capsunari” ii mai curteaza cu asiduitate si italienii de la UniCredit Tiriac Bank. Pe piata comunitatii romanesti din Italia, UniCredit a lansat “Conto Tu”, un produs destinat gestiunii lichiditatii la nivelul de baza, avand atasat servicii de telecom, reduceri la asigurari, la achizitionarea de masini prin dealerii agreati de banca, un pachet de asistenta oferit de Europ Assistances, dar si un program de consultatie sanitara, prin grija Mondial Assistance.

Sucursalele din Milano si Torino sunt primele special con- cepute pentru romanii care lucreaza legal in Italia. Mai mult, cei care se duc la agentiile din strainatate ale bancilor beneficiaza de consultanta in limba romana.

Daca, in 2006, doar cinci banci acceptau sa lucreze cu romanii din strainatate, in 2007, numarul acestora a crescut la peste zece, unele deschizandu-si, in graba, agentii, in zonele populate de conationalii nostri.

In Spania, lider de piata pe acest segment este La Caixa, al treilea grup financiar spaniol si cea mai importanta banca de economii din peninsula.

In Romania, La Caixa este cel mai “tanar” jucator din piata, dar si prima institutie spaniola care a oferit serviciul de transfer de bani dedicat romanilor care muncesc in Spania.

Anul trecut, numarul clientilor romani rezidenti in Spania care utilizau serviciile de transfer de bani ale La Caixa era de peste 60.000, in crestere cu 31%, fata de 2005, potrivit publicatiei spaniole Diario Vasco.

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite