money.ro
Piețe financiareSorin Simon

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 07.09.2011

Publicat la 07.09.2011, 05:32:35

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 07.09.2011

ZF: Primul headhunter din proiectul „Caut CEO pentru stat“ va încasa 120.000 de euro anul acesta. Headhunterul care va oferi consultanţă celor 6 angajaţi din Ministerul Economiei care se ocupă de introducerea managementului privat la companiile de stat care au afaceri de 10 mld. euro anual ar putea încasa 120.000 de euro până la finele anului. Ministerul Economiei a publicat pe site (http://www.minind.ro, rubrica Achiziţii publice/Proceduri) normele cu ajutorul cărora firmele de executive search care vor să consilieze autorităţile în acest proiect să poată participa la prima licitaţie lansată de minister.

România liberă: Cum au ajuns “tigrii baltici” de la coadă în fruntea Europei. Estonia a înotat, Lituania a plutit, Letonia a fost trasă afară. Ţările baltice au ajuns din nou “tigrii” economici ai Europei, după ce în prima parte a crizei au avut parte de cele mai dramatice prăbuşiri economice. Măsurile de austeritate luate din timp, absorbţia fondurilor europene şi flexibilitataea economiei au fost principalii factori care au ajutat la redresarea rapidă a Lituaniei, Letoniei şi Estoniei. Cele trei ţări sunt acum pe podiumul creşterii economice din Uniunea Europeană.

Adevărul: Salvarea Europei, amânată de disputele din Germania. Curtea Constituţională germană decide dacă partea Berlinului din colacul de salvare european respectă Legea Fundamentală a ţării. Mai mulţi membri din coaliţia la guvernare s-au declarat împotriva extinderii Fondului de salvare a statelor cvasi falimentare din zona euro. Emoţii mari astăzi pentru cancelarul Angela Merkel, care şi-a amânat o vizită importantă în Rusia, doar ca să asiste la verdictul Curţii Constituţionale (CC) germane. Judecătorii de la Karlsruhe anunţă ce au decis în privinţa constituţionalităţii contribuţiei Berlinului la planurile de salvare europene. Concret, aceasta înseamnă extinderea Fondului European de Stabilitate Financiară (FESF) de la 440 de miliarde de euro la 780 de miliarde de euro.

EVZ: Cum să obţii maximum de la casele de amanet. Perioada pe care faceţi contractul, condiţiile acestuia şi reputaţia firmei sunt câteva dintre aspectele la care trebuie să fiţi foarte atenţi, pentru a nu vă păcăli. Într-o perioadă în care mulţi oameni se plâng de lipsa banilor, casele de amanet pot reprezenta o soluţie în cazul în care aveţi nevoie de cash pentru o perioadă scurtă de timp. Trebuie însă să ţineţi cont de câteva lucruri, înainte de a alege această variantă.

DailyBusiness: Adidas si SAP vin la Bursa de Valori Bucuresti. Comisia de Admitere la Tranzactionare a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a emis marti avize consultative favorabile pentru tranzactionarea actiunilor companiilor germane Adidas si Sap pe segmentul international al sistemului alternativ de tranzactionare ATS al BVB. Inceperea tranzactionarii pe baza avizelor consultative favorabile mentionate mai sus urmeaza sa fie supusa aprobarii Consiliului Bursei, potrivit reprezentantilor BVB.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite