Istoria muzicii a fost marcată definitiv de câteva nume, iar unul dintre acestea este, cu siguranţă, The Rolling Stones. Oficial, este cea mai logevivă trupă de muzică a cărei carieră nu a suferit vreo întrerupere. Iar pe 12 iulie aniversează 50 de ani de activitate, 50 de ani de rock'n'roll, 50 de ani de la primul concert.
Într-un interviu pentru BBC, chitaristul Keith Richards a dezvăluit că membrii trupei s-au reunit pentru repetiţii cu ocazia aniversării şi a insinuat că ar putea urma câteva concerte. Dar Richards nu a precizat când ar putea avea loc. De câţiva ani există speculaţii privind un nou turneu mondial pentru aniversarea a 50 de ani de activitate.

