Momentul în care îți lansezi propria afacere vine cu mult entuziasm, dar și provocări pe toate palierele. Un lucru e cert: dacă vrei ca lumea să afle de tine și să atragi clienți, ai nevoie de promovare. În primă fază, cei mai mulți se gândesc că au nevoie de un website și de o pagină de Facebook, Instagram sau TikTok, în funcție de platformele preferate de socializare ale publicului țintă.
Lucruri relativ ușor de implementat, până în punctul în care, la o primă căutare pe Google, îți dai seama că site-ul tău nu apare deloc în rezultate. Ceea ce este perfect normal în primele ore sau chiar săptămâni de la lansarea website-ului. Totuși, care sunt motivele pentru care site-ul tău nu apare în rezultatele Google sau se regăsește abia la coada listei? Află în cele ce urmează:
Nu e indexat sau e prea nou
Atunci când lansezi un site nou, poate dura până la câteva săptămâni ca Google bots să parcurgă informația acestuia. Totodată, actualizarea rezultatelor de căutare Google poate dura și ea până la câteva săptămâni. Dacă nu știi cum să verifici dacă site-ul tău este indexat, poți introduce în bara de căutare Google “site:siteultau.ro/com/net”. Dacă îl vei găsi în rezultate, atunci este indexat. Dacă nu, este posibil să nu fi fost parcurs de către Google bots sau să se fi indexat greșit prin introducerea unui cod, în momentul în care a fost creat de către web developer.
Nu este optimizat SEO
Site-ul tău este indexat, însă tot nu este vizibil în Google. De ce? Cu ajutorul unor programe robot numite “spiders”, Google analizează site-ul tău, respectiv subpaginile acestuia, conținutul, “harta”, URL-urile, dar ia în considerare și recomandările venite din alte site-uri (referrals). Dacă acestea sunt insuficiente, înseamnă că ai nevoie de servicii de optimizare SEO. Cu ajutorul serviciilor SEO on-page, site-ul tău va căpăta structură și o viteză mai bună de încărcare a paginilor, punctele slabe ale conținutului tehnic vor fi eliminate, iar utilizatorii vor avea o experiență mai bună în interacțiunea cu acesta. Totodată, specialiștii SEO vor folosi cuvinte cheie relevante în titluri, în meta-descrieri și în conținut și vor utiliza headings (intertitluri ierarhizate corespunzător), pentru a evidenția structura conținutului. Pentru a fi sigur că bifezi într-un mod eficient toate aceste optimizări, este indicat să apelezi la o agentie optimizare SEO, care te va ajuta să ajungi în topul rezultatelor de căutare Google.





