El a afirmat că numărul cazurilor de întârziere a decontărilor lucrărilor din service de către asigurători este de zeci de mii, la nivel naţional, la aproximativ 400 de service-uri.
“Problema este că persoanele care îşi repară maşina în service întâmpină probleme cu decontarea reparaţiei în service. Peste 60% din situaţii sunt cu probleme, sunt zeci de mii de cazuri la nivel naţional. Asociaţia noastră are aproximativ 400 de service-uri din întreaga ţară”, a spus Muntean.
Marius Bulugea, specialist în cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), consideră imposibilă cifra avansată de preşedintele ASAI, neregulile fiind atent monitorizate de CSA.
“CSA a urmărit întotdeauna activitatea asigurătorilor, poate au existat întârzieri, însă 60%...nu există aşa ceva, există o monitorizare atentă”, a spus Bulugea.
Pe de altă parte, Liviu Stoicescu, preşedintele Biroului Asiguratorilor Auto din Romania (BAAR) este de părere că întârzierile de decont al reparaţiilor din service-uri sunt cauzate de nerespectarea parteneriatelor încheiate între asigurător şi service. El consideră că o asociaţie a service-urilor independente nu poate servi interesele membrilor.
“Nu cred că această asociatie reprezintă interesele membrilor. Această asociaţie nu există. Un astfel de sevice nu este de marcă. Noi lucrăm cu toate service-urile, cu dealeri, şi service-uri independente, private, care nu de puţine ori sunt la acelaşi nivel de calitate cu reprezentanţii, reparaţiile nu mai pot fi făcute cu un ciocanul şi nicovala. Ceea ce trebuie să înţeleagă un păgubit este că asigurătorul recomandă un partener, pentru că atunci când maşina este gata, păgubitul ia maşina şi pleacă”, a spus Stoicescu.
Allianz-Ţiriac a găsit o modalitate de a preveni problemele cu decontările, prin plata directă către furnizorii de piese, a afirmat Daniela Grigore, director la Direcţia Daune Allianz-Ţiriac. Ea a declarat că firma pe care o reprezintă a ajuns la o înţelegere cu toate service-urile, pentru a repara şi alte tipuri de maşini decât cele prevăzute.
“Avem contracte cu 550 de service-uri independente, şi cu 300 de dealeri. Allianz Ţiriac decontează direct către furnizorul de piese contravaloarea lor”, a menţionat Grigore.
Grigore Ştefănache, director Speed Crew Service, spune că nu ştie nimic despre ASSAI, însă a găsit soluţia de prevenire a problemelor cu unii asigurătorii: întrerupe colaborarea!
“Acum am auzit pentru prima dată de această asociaţie. Am şi companii de asigurări cu care nu reuşesc să colaborez", a afirmat Ştefănache.
60% din clienţii ASSAI au probleme cu decontarea reparaţiilor de către asigurători
Publicat la 03.02.2010, 19:23:53
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
Aurul revine spre 4.500 de dolari pe uncie. Băncile centrale cumpără din nou masiv

Piețe financiare
