Potrivit comunicatului, autorităţile de aplicare a legii din România au localizat, în perioada 12- 17 iunie, pe teritoriul ţării noastre un număr de 40 de persoane ce fac obiectul unor semnalări în S.I.S.
Astfel, poliţiştii români au pus în aplicare 6 mandate europene de arestare şi au găsit două persoane ce fuseseră semnalate ca fiind dispărute. De asemenea, au depistat 17 persoane ce erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară.
Totodată, în urma schimbului de date şi informaţii suplimentare au fost identificate, pe teritoriul României, 18 autoturisme căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale de către autorităţi din alte state membre Schengen.
25 de persoane urmărite la nivel internaţional ce fac obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen de Poliţia Română, dintre care 19 aveau emise pe numele lor mandate europene de arestare, au fost identificate de autorităţile străine pe teritoriul lor.
Schimbul de date şi informaţii suplimentare prin Biroul SIRENE se realizează ca urmare a cooperării dintre structurile specializate din cadrul Poliţiei Române (în special structurile de investigaţii criminale şi cele de combatere a criminalităţii organizate) şi partenerii de pe teritoriul celorlalte state membre Schengen. Totodată, un aport important îl are şi posibilitatea accesării simultane a datelor şi informaţiilor din bazele de date naţionale, din Sistemul Informatic Schengen şi din OIPC-INTERPOL, se mai arată în comunicatul Poliţiei Ro
65 de persoane şi 18 bunuri căutate în spaţiul Schengen au fost găsite în ultima săptămână
Publicat la 19.06.2011, 08:26:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
