money.ro
Piețe financiaremoney.ro

80.000 de locuri de muncă mai puţin în SUA în luna martie

Publicat la 07.04.2008, 07:13:12

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
80.000 de locuri de muncă mai puţin în SUA în luna martie
Potrivit datelor publicate la încheierea săptămânii trecute, companiile americane au redus în martie cu 80.000 numărul de locuri de muncă disponibile, marcându-se astfel a treia lună consecutivă de contracţie a pieţei muncii.

În acest context, rata şomajului a crescut până la 5,1%, cel mai ridicat nivel din septembrie 2005. Datele publicate au fost mai slabe decât aşteptările analiştilor, care spun că datele publicate vineri subliniază trendul desendent al economiei SUA.

Aceştia apreciază că statisticile privind Produsul Intern Brut pe primul trimestru vor fi decisive. Există şi opinii mai dure, potrivit cărora actuala conjuntură economică poate fi calificată drept “recesiune”.

Pe acest fond, dolarul s-a depreciat vineri atât faţă de euro cât şi de yen, într-o şedinţă de tranzacţionare volatilă. Astfel, euro s-a apreciat cu 0,3% până la 1,5723 dolari/euro, în timp faţă de yen, moneda americană a pierdut 0,4% până la 101,86 yeni/dolar şi a pierdut 0,4% faţă de francul elveţian, până la 1,0056 franci elveţieni/dolar.

Dincolo de indiciul privind conjunctura nefavorabilă prin care trece economi americană, raportul din care reiese scăderea numărului de locuri de muncă, este considerat de investitori un motiv pentru reducerea şi mai agresivă a dobânzii de politică monetară de către Federal Reserve.

O astfel de măsură poate aduce încă o gură de oxygen pieţelor bursiere americane, şi prin consecinţă pentru bursele din întreaga lume, însă totodată, ar putea aduce dolarul la noi minime istorice iar mărfurile la noi maxime.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite